Cătălin Ivan: Dacă negocierile din USL ar eşua, probabil ar însemna că PNL nu se mai află la guvernare

Cătălin Ivan: Dacă negocierile din USL ar eşua, probabil ar însemna că PNL nu se mai află la guvernare

Purtătorul de cuvânt al PSD, Cătălin Ivan, crede că PNL nu ar putea să iasă de la guvernare pentru un motiv "atât de artificial", cum e cel legat de atribuirea unui al patrulea post de vicepremier PC-ului.

"Mie mi se pare o discuţie total neserioasă, în comparaţie cu câte probleme sunt în ţară şi câte lucruri sunt de rezolvat şi cât de importante sunt portofoliile care acum rămân neocupate (...). Este atât de mult de muncă şi sunt atâtea lucruri importante de făcut, încât această discuţie sterilă despre al patrulea vicepremier, mie, personal, mi se pare total inadecvată", a spus Cătălin Ivan, la RFI.

Purtătorul de cuvânt al PSD precizează că social-democraţii vor deblocarea situaţiei din USL, în timp ce liberalii nu fac decât să pună condiţii. "Dacă aceste negocieri ar eşua şi cei patru propuşi nu ar ajunge în Guvern, probabil că ar însemna că PNL-ul nu se mai află la guvernare, dar ce şanse sunt să eşueze negocierile, când singurul motiv pentru care nu se înţeleg este unul atât de pueril, că nu-l vor pe Daniel Constantin în funcţia de vicepremier. Păi, doar în asta stă guvernarea? Tot proiectul USL, toate luptele pe care le-am dus cu Traian Băsescu până acum stau în faptul că PC-ul are sau nu vicepremier? Vă daţi seama că n-ar putea să iasă PNL-ul de la guvernare doar pentru un motiv atât de artificial", a mai spus Ivan.

CITIȚI ȘI 
  • Crin Antonescu: "Am încheiat relațiile cu Voiculescu. Nu mai sunt prieten cu Ponta. Iohannis ar fi un premier bun"
  • Conducerea USL NU a ajuns nici azi la o soluție în privința lui Iohannis. Ponta cere un post de vicepremier pentru Daniel Constantin. PNL nu e de acord
  • Crin Antonescu, atac la adresa lui Ponta: Nu eu m-am dus să îmi dea Barroso lista de comenzi, ca la chelneri
  • Ședință de urgență a USL. Antonescu și Ponta NU s-au înțeles în privința mandatului lui Iohannis. Noul cabinet va cere un vot în Parlament
  • Sondaj INSCOP: Ponta l-ar bate pe Antonescu, într-o confruntare în turul doi al alegerilor prezidenţiale
  • Sondaj CSCI. Românii l-ar prefera pe Victor Ponta lui Crin Antonescu la alegerile prezidenţiale
  • Crin Antonescu, despre DISPUTA din jurul lui Klaus Iohannis: „Nimeni nu a solicitat vreo ordonanţă Guvernului ca să rămână primar”

Ne puteți urmări și pe Google News