RĂZBOI DESCHIS. Ponta, comparat cu un chelner de Antonescu. Răspunsul prim-ministrului: De când Antonescu e prieten cu Băsescu are același limbaj
- Carmen Vintil ă
- 11 februarie 2014, 17:29
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, are acelaşi limbaj ca şi preşedintele Traian Băsescu de când este prieten cu acesta, a spus liderul PSD, Victor Ponta. Aseară, Antonescu a spus că primul-ministru ar fi primit "precum un chelner" o listă de priorităţi de la şeful Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso.
"Am văzut (ce a spus Antonescu - n.r.). De când e prieten cu Băsescu, are acelaşi limbaj. Cred că prima dată când îl va întâlni Antonescu pe Barroso, o să-i transmită aceste lucruri şi e suficient, eu nu intenţionez să îi răspund nici lui Băsescu, nici lui Antonescu la acest gen de declaraţii. Eu am foarte multă treabă, iar dânşii au foarte mult timp", a spus Victor Ponta. Prezent la Forumul de Afaceri Franţa-Europa de sud-est, premierul a subliniat importanţa stabilităţii politice. În context, el a arătat că la forum au fost invitaţi inclusiv ministrul de Finanţe şi cel al Economiei. "Uniunea Social Democrată a fost făcută pentru alegerile pentru Parlamentul European. De asemenea, noi colaborăm şi la nivelul Guvernului, al Parlamentului României, al structurilor locale şi stabilitatea e extrem de importantă pentru toată lumea. Astăzi, alături de mine, erau invitaţi ministrul de Finanţe şi ministrul Economiei. Bine că am venit eu", a mai spus Ponta. Antonescu: Nu eu m-am dus să-mi dea Barroso lista de comenzi
Liderul PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni seara, că el nu are nevoie de un certificat de anti-băsist şi nu el este cel care, a doua zi după o victorie copleşitoare în alegeri, s-a dus să încheie un pact cu Băsescu, şi nici nu s-a dus să îi dea preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, "lista de comenzi ca la chelneri". "Nu eu, a doua zi după o victorie copleşitoare, m-am dus să închei pact cu Traian Băsescu. Nu eu, a doua zi după ce şapte milioane jumătate de români au votat într-un fel, m-am dus să-mi dea Barroso lista de comenzi ca la chelneri. Nu eu am făcut aceste lucruri, deci nu împotriva mea se poate îndrepta suspiciunea că mi-aş bate joc de milioane de voturi ca să-l pun pe Traian Băsescu prim-ministru", a spus Antonescu la România TV. CITIȚI ȘI:
- Crin Antonescu, atac la adresa lui Ponta: Nu eu m-am dus să îmi dea Barroso lista de comenzi, ca la chelneri