Echipa Băsescu-Boc- Udrea, reunită la Cluj. Şeful statului, la dezbaterea PMP: Societatea este extrem de tolerantă cu CORUPȚIA. Nu cred că instituțiile vor rezista presiunii la INFINIT | VIDEO

Echipa Băsescu-Boc- Udrea, reunită la Cluj. Şeful statului, la dezbaterea PMP: Societatea este extrem de tolerantă cu CORUPȚIA. Nu cred că instituțiile vor rezista presiunii la INFINIT | VIDEO

Președintele Traian Băsescu a participat la dezbaterea "Statul de drept - între modelul european şi realitatea din România", organizată de Fundația Mișcarea Populară la Cluj. Șeful statului a avertizat că există o problemă în interiorul societăţii româneşti, care este extrem de tolerantă la corupţie, la nerespectarea regulilor. El a arătat că "lipsa de exigenţă a electoratului" s-a văzut când a trimis în Parlament politicieni cu dosare penale pentru corupţie. Revenirea la "o justiţie controlată" este un lucru ce se poate întâmpla, a mai spus șeful statului, precizând că "ireversibilitatea în justiţie nu este garantată, din păcate, prin acţiunea oamenilor". Vă prezentăm cele mai importante declarații:

Traian Băsescu:

  • Statul de drept este o noţiune care, în opinia mea, ne limitează. Ne limitează la a discuta probleme tehnice sau acţiuni politice într-o marjă extrem de redusă.
  • În realitate, în ceea ce ne priveşte, toate analizele vizează îndeplinirea criteriilor politice, aşa-numitele criterii de la Copenhaga, în care statul de drept este doar un element.
  • Criteriile politice implică mult mai multe lucruri şi noi suntem judecaţi în MCV pornind de la obligaţia pe care România şi-a asumat-o, de a respecta criteriile politice.
  • Asta înseamnă stabilitatea instituţiilor, asta înseamnă statul de drept, un element alături de stabilitatea instituţiilor, asta înseamnă respectarea drepturilor omului şi, nu în cele din urmă, respectarea şi susţinerea minorităţilor.
  • Nu aş vrea să ne vedem mai negri decât suntem sau într-o lumină mai neagră decât este drept să ne vedem. Dar, luând criteriile de la Copenhaga, este clar că România nu are niciun fel de probleme în ceea ce priveşte respectarea drepturilor minorităţilor, România are minime probleme care sunt la o medie europeană în ceea ce priveşte respectarea drepturilor omului.

Atacul la adresa justiției ne afectează mult

  • Dacă avem probleme, avem în zona stabilităţii instituţiilor statului şi în zona respectării statului de drept
  • De ce alarma, când este vorba de criteriile politice, este atât de mare? Pentru că este criteriul fără care nu poţi să începi negocierile de aderare, iar orice depreciere în criteriile politice împinge ţara la momentul zero de dinaintea începerii negocierilor.
  • De aceea, alarma este foarte mare. În momentul în care criteriile politice nu sunt respectate, ţara face consistent paşi înapoi
  • Dar, dacă privim la realităţile care nu pot fi trecute cu vederea - şi v-o spun ca un om cu experienţă în problemele europene - în mod categoric evenimentele din vara anului 2012, când s-a încercat debarcarea, prin nerespectarea Constituţiei, a preşedintelui României, este un element care revine tot timpul în discuţie, dar şi în rapoarte, în rapoartele Comisiei Europene.
  • «Marţea neagră» din decembrie 2013 a fost momentul unei reaprinderi a dubiilor partenerilor noştri europeni asupra capacităţii României de a respecta criteriile politice; atacurile continue la judecători, la justiţie, la instituţiile statului, nu neapărat numai cele legate de justiţie, la instituţii care sunt deja în ansamblul european şi în ansamblul NATO.
  • Aceste atacuri, de asemenea, pun sub semnul întrebării îndeplinirea criteriilor politice, pentru că unul din elementele principale şi, de fapt, cel cu care încep criteriile politice, se referă la stabilitatea instituţiilor statului. Abia al doilea criteriu este statul de drept, în criteriile politice.
  • Ori, instabilitatea instituţiilor statului, atacul la instituţii, atacul politic la instituţii, denigrarea instituţiilor care sunt recunoscute ca fiind deja parte a sistemului european, este un element care ne scoate din criteriile politice.

Parlamentul nu funcționează la standardele UE

  • Refuzul de a aplica hotărârile judecătoreşti - avem doi parlamentari cu hotărâre definitivă de nerespectare a criteriilor de integritate, pentru care Parlamentul nu a dat aviz să plece din Parlament 
  • Nu ştiu dacă realizăm toţi ce şoc este pentru un cetăţean european să afle că Parlamentul României nu respectă hotărâri definitive ale instanţelor.
  • De fapt, din cauza jocului mediatic, românii sunt ţinuţi departe de înţelegerea realităţilor dure pe care le avem.
  • Sau refuzul de aviza începerea urmăririi penale pentru un ministru sau pentru un parlamentar este, de asemenea, o încălcare gravă nu numai a statului de drept, dar şi a funcţionării instituţiilor.
  • Instituţia Parlamentului României nu funcţionează ca o instituţie la standarde europene
  • Deci, lucrurile sunt extrem de complicate, dacă privim şi la faptul că, tot mai des, şi de peste ocean, dar şi rapoartele în Comisiei Europene se vorbeşte despre lipsa de libertate a mijloacelor mass-media şi se face şi precizarea că ele fac politica patronilor lor.
  • Oameni buni, când ai patron turnător sau patron inculpat, este foarte greu ca cineva să mai accepte că, făcând politica acestui patron, presa este liberă
  • Deci, toate acestea ne arată că avem mult de făcut.
  • Dar primul lucru care trebuie făcut este să explicăm populaţiei care sunt exigenţele acestui criteriu politic, pentru că nu vom reuşi, o mână de oameni politici, să impunem respectarea integrală a acestor criterii şi România să devină un stat absolut onorabil şi cu standarde la nivel european dacă nu vom fi sprijiniţi de populaţie, dacă exigenţa populaţiei în această direcţie nu va creşte.
  • Iar lipsa de exigenţă se vede în cât de tolerant a fost electoratul românesc când a trimis în Parlament sau când a ales preşedinţi de consilii judeţene despre care se ştia public ori că sunt în instanţă, ori că au dosare penale pentru corupţie.
  • Dar noi avem o problemă în mod real şi în interiorul societăţii româneşti, care este extrem de tolerantă la corupţie, la nerespectarea regulilor.
  • Stat de drept înseamnă să-şi facă mandatul atât timp când nu îndeplineşte constituţia, pentru că altfel am ajunge în partea cealaltă, a instabilităţii instituţiilor statului de drept.
  • Or acest lucru este vital şi nimeni nu este dispus să judece de ce a scazut în sondaje un preşedinte sau alt preşedinte.
  • Iar tipul acesta de instabilitate a instituţiilor este un tip de instabilitate care ne scoate din criteriile politice

Trebuia să intrăm în Schengen în 2012

  • În ceea ce ne priveşte, vreau să ştiţi că, fără a face politică, România a făcut paşi înapoi din vara anului 2012.
  • În vara anului 2012 era stabilit ca în toamnă România să intre în spaţiul Schengen cu frontierele aeriene şi cu frontierele maritime, urmând faza a doua frontierele terestre.
  • Din păcate, evenimentele de la noi din vara anului 2012, cele din decembrie 2013, atacurile la instituţii practicate de actuala majoritate, atacurile la justiţie, atacurile la judecător, atacurile la procuror au fost de natură să ne descalifice pentru acest lucru.
  • Şi au pierdut românii, au pierdut enorm în primul rând în credibilitate şi în al doilea rând, economic.
  • Aş vorbi foarte mult despre statul de drept, dar o să vă dau un simplu exemplu, pentru că unul dintre actori este aici, doamna Udrea, ca să ştiţi de unde am plecat şi unde am ajuns.
  • Nu ştiu dacă vă aduceţi aminte un eveniment în care s-a vorbit despre un bileţel, i s-a spus «bileţul roz», nu era roz era galben, dar vreau să înţelegeţi unde mi-am început mandatul din punct de vedere al funcţionării justiţiei.
  • Mandatul meu a început de la nivelul la care primul-ministru nu avea nicio jenă să-i scrie preşedintelui: «Dragă Traian, te rog rezolvă problema de la Parchet cu Dinu Patriciu», semnat Călin Popescu Tăriceanu.
  • Şi acest om nu a fost un om rău intenţionat, dar aşa gândea clasa politică atunci, în condiţiile în care toată campania mea fusese legată de ţepe, dacă vă aduceţi aminte, pentru corupţi ţepe în Piaţa Victoriei.
  • De fapt, nici partenerul meu de campanie nu credea în ceea ce eu spuneam, iar astăzi sunt vreo şapte miniştri în închisoare ispăşind pedepsele, sunt vreo 18 parlamentari şi mulţi alţii pe rolul instanţelor, cu care nu ştiu ce se va întâmpla, dar am mai văzut câte unul care întreabă: «Unde sunt ţepele, că aţi promis ţepe, domnule preşedinte?».
  • Justiţia este cea care îi trage în ţeapă pe cei care încalcă legea!
  • Nu ştiu dacă vă aduceţi aminte care a fost reacţia presei atunci, pentru că a fost un act de transparenţă, poate neinspirat prezentat, dar a fost un act de transparenţă care mie mi se părea că pentru mine a fost o jignire uriaşă acel bilet. Adică, «hai lasă ce ai spus în campanie, rezolvă problema aici, între noi».
  • Mie mi s-a părut o uriaşă jgnire şi de aceea am considerat necesar să îl fac public.
  • Dar ce mi pare nedrept acum, când instituţiile statului au început să funcţioneze, când peste 20 de primari, alături de miniştri şi parlamentari au fost condamnaţi, câteva zeci de consilieri locali, peste 50 de directori de mari companii de stat sunt în închisori pentru abuz în serviciu sau pentru corupţie, mi se pare nedrept ca astăzi să spunem: «Ia uite, corupţia este mai mare ca oricând».
  • Nu, în ultimii ani statul a avut capacitate să îi arate pe corupţi, acea corupţie pe care nu o vedea nimeni până la terminarea mandatului lui Adrian Năstase.
  • Nu vreau să îmi fac un titlu de glorie din faptul că sunt oameni în puşcărie, de aceea mă şi bucură intrarea în vigoare a noului Cod Penal, pentru vă obiectivul unui stat nu este să-şi ţină cetăţenii în puşcărie ci să îi corecteze şi să recupereze în primul rând pagubele pe care ei le-au produs, iar noul Cod Penal este în această direcţie.
  • Sigur, când privim la recidivişti, constatăm că pedepsele sunt mai mari decât în vechiul Cod Penal pentru recidivişti, dar cel care greşeşte prima dată trebuie să aibă şansa revenirii în societate mai rapidă decât o preconizau codurile comuniste pe care le-am avut până acum.
  • Ceea ce nu înseamnă că nu reproşez erori în Codul de Procedură Penală, cel care s-a negociat, s-a tot modificat în Parlament, inclusiv în 2013.

Revenirea la o justiție controlată este un lucru care se poate întâmpla

  • Dar, altfel, noile coduri, fie că vorbim de Codul Comercial şi Codul de Procedură, de Codul Penal şi Codul de Procedură Penală, sunt instrumente moderne ale statului român.
  • Cheia este ca ele să fie aplicate întocmai. Plec de la premisa că un om care a greşit prima dată are dreptul la a doua şansă, chiar dacă în loc de şapte stă doi, trei, patru ani.
  • Oricât ar împrăştia Victor Ponta ajutoare, oricât ar prelua la bugetul de stat rate ale datornicilor, nu vom fi un stat civilizat până când nu vom îndeplini criteriile politice şi, ce e mai grav, fără îndeplinirea criteriilor politice nu vom putea asigura, pe de o parte, echitate în societate şi, pe de altă, parte şansa prosperităţii.
  • Mai este un lucru pe care acţiunea politică a USL-ului l-a relevat: instabilitatea reformelor şi acesta este, poate, cel mai grav lucru.
  • Faptul că revenirea la o justiţie controlată este un lucru care se poate întâmpla, deci ireversibilitatea reformelor în justiţie nu este garantată, din păcate, prin acţiunea oamenilor politici, iar acest lucru îngrijorează cel mai mult.
  • La fel de adevărat este, la fel de adevărat şi în toate rapoartele Uniunii Europene este subliniat: «Instituţiile statului român au rezistat la atacul din vara anului 2012, dar şi la atacul din marţea neagră, decembrie 2013».
  • Instituţiile au rezistat, dar nimeni nu crede şi nici eu nu cred că, la o presiune continuă şi îndelungată, instituţiile vor rezista la infinit. De ce? Pentru că le modifici legile de funcţionare. Au încercat prin numiri.
  • N-au reuşit la Înalta Curte. Au avut o prestaţie îndoielnică din punct de vedere al reuşitei la numirile de procurori, spre exemplu, dar au înţeles că nu pot pune sub control justiţia prin numiri, cum nu pot pune sub control instituţii de forţă ale statului prin numiri - şi asta intră la stabilitatea instituţiilor - şi atunci trec la modificări de legi.

E nevoie de susținerea populației

  • Mâna de oameni politici conştienţi de ce avem de făcut este, are nevoie de susţinerea populaţiei şi eu am încredere că politicienii care încă menţin cu toată energia lor drumul spre Vest al României şi integrarea europeană deplină vor găsi, până la urmă, suport în populaţie pentru a continua acest drum, pentru că, altfel - şi o spun cu mare responsabilitate - riscul este să rămânem într-o zonă gri, în care să nu fim mici europeni nici neeuropeni şi asta ne va aduce prejudicii uriaşe.
  • Nu vreau să dezvolt o teorie legată de politica regiunii în care ne aflăm, dar v-o spun şi cu rugămintea să mă credeţi că nu toată lumea şi toţi vecinii noştri mai apropiaţi sau mai îndepărtaţi vor ca România să aibă suces în UE.
  • Depinde însă enorm de reacţia populaţiei şi uitaţi-vă ce se întâmplă în frontierele noastre. Ucraina este pusă în situaţia să aibă o mare dezbatere, ori în Uniunea Euroasiatică ori în UE, Republica Moldova fraţii noştri, românii din stânga Prutului, sunt în situaţia de a avea parte din teritoriu ieşit de sub controlul Chişinăului, mă refer la Transnistria.
  • În jurul nostru nu e pace, nu e linişte. Iar contaminarea României este uşoară atunci când nu se respectă criteriile politice, când instituţiile statului sunt slăbite, când justiţia este denigrată.
  • Sunt riscurile pe care le generăm noi prin atitudine internă a unui mare număr de politicieni. Dar, avem şansa să ne batem pentru ţara noastră, nu ne opreşte nimeni. Şi eu o voi face până în ultima zi a mandatului meu. 

Despre relația cu Emil Boc

  • Despre relaţia preşedinte-prim-ministru Emil Boc s-au scris foarte multe şi de multe ori umilitor pentru amândoi. Ce vreau să ştiţi este că am fost doi parteneri extraordinari, în momente în care ţara avea nevoie de doi bărbaţi care să-şi asume trecerea prin criză.
  • Îmi aduc aminte câte zile, câte nopţi am petrecut împreună discutând cu privire la soluţii.
  • Am luat măsuri extrem de dificile din respect pentru români, n-am vrut să-i amăgim. Îmi aduc aminte discuţia crucială, n-aveam bani pentru 300 de mii de salariaţi şi era clar că nu-i aveam pe termen lung, şi a fost o mare discuţie, o lungă discuţie, că mare n-a fost: reducem salariile sau mâine anunţăm că am închis 300 de mii de posturi, scoatem afară în şomaj 300 de mii de oameni din sectorul public?
  • Vă aduceţi aminte propagandistic cât rău ni s-a făcut şi cu asta, pentru că şi aici trebuie să o spunem: nici partidul nu a avut curaj să susţină măsurile pe care le-a luat Guvernul.
  • Dacă bine îmi aduc aminte se mai vedeau pe la televizor, în afară de preşedinte şi Emil Boc, care erau terfeliţi de sus până jos, se mai vedeau Gelu Vişan şi Elena Udrea, care mai aveau curaj să... în rest toată lumea era pitită şi aşteptau să vadă ce se întâmplă.
  • O să vă mai spun un lucru şi cu pensiile. Este o minciună că s-au redus pensiile pentru că nu s-au redus, dar a rămas un clişeu. Nu am putut să o facem. Dar dacă s-ar fi făcut, se făcea tot temporar, iar astăzi nu aveam TVA de 24%, ci rămânea 19%. Asta a fost intenţia noastră.
  • O reducere temporară fără să ne atingem de fiscalitatea directă, de care nu ne-am atins până la urmă, dar şi de cea indirectă, care era TVA. Spuneţi-mi azi în ce condiţii au pierdut mai mult pensionarii? Cu siguranţă în condiţia aplicării TVA de 24%, pentru că acesta este foarte greu reversibil, spre deosebire de o măsură temporară legată de pensii, care ne-ar fi permis să le plătim tuturor pensiile. Deci şi sunt multe alte lucruri care ne-au legat, aş spune nu cu aroganţă, dar o spun pentru că o gândesc.
  • Am avut curaj împreună cu premierul să luăm ţara în spate şi să o trecem într-un an şi jumătate prin criză, ceea ce puţini au avut curaj să facă în Europa şi am dat din nou posibilitatea ca ţara să-şi reia creşterea economică. 
  • Faptul că Emil a acceptat să vină în fundaţia pe care eu am iniţiat-o este o probă în acest sens şi sunt convins că împreună vom reuşi să continuăm procesele de modernizare a ţării.

La dezbaterea intitulată "Statul de drept - între modelul european şi realitatea din România" şi-a anunţat participarea și primarul Clujului, Emil Boc dar și membri fondatori ai Fundaţiei Mişcarea Populară - prof. dr. Marian Preda, Elenina Nicuţ, Daniel Funeriu-, lideri şi deputaţi ai Partidului Mişcarea Populară - Eugen Tomac, Teodor Baconschi, Elena Udrea, Cristian Preda. Mai mulţi consilieri locali şi judeţeni ai PDL, primari democrat-liberali, precum şi fostul ministru Teodor Paleologu au fost, aseară, la hotelul din Cluj-Napoca unde este cazat preşedintele Traian Băsescu, pentru a lua cina cu acesta. CITIȚI ȘI:

  • CLUJ: Traian Băsescu a luat cina cu primari PDL, dar și cu lideri PMP. Elena Udrea și Daniel Funeriu au participat la întâlnire

Ne puteți urmări și pe Google News