PREMIERĂ. Astronauții ruși au obținut legume proaspete la bordul Stației Spațiale Internaționale

PREMIERĂ. Astronauții ruși au obținut legume proaspete la bordul Stației Spațiale Internaționale

Legumele au fost cultivate în cadrul unui experiment și, potrivit declarațiilor astronauților, sunt perfect comestibile, relatează 7sur7.be.

Astronauţii au reuşit să cultive cu succes şi legume japoneze şi grâu pitic, ale căror seminţe sunt de o calitate excelentă, a precizat Margarita Levinskikh, cercetătoare la Institutul de cercetări biomedicale, afiliat Academiei de Ştiinţe din Moscova. "Studiul nostru despre cultura de mazăre este foarte promiţător", au afirmat astronauții, care speră ca anul viitor să cultive orez, tomate şi ardei gras în sera amenajată la bordul ISS. Aceasta trebuie însă să suporte câteva mici reparaţii înainte de a fi operaţională, potrivit agenţiei de presă RIA Novosti.

Astfel de culturi vor completa alimentaţia astronauţilor în timpul misiunilor spaţiale. Cercetătorii vor să vadă, totodată, dacă planetele de pe ISS suportă modificări de ordin genetic în spaţiu.

În prezent, ISS este aprovizionată cu alimente produse pe Terra. În urmă cu câteva săptămâni, un vehicul spaţial de tip cargo s-a conectat la ISS la bordul căreia a transportat o încărcătură de 1.300 de kilograme de provizii pentru rezidenţii staţiei. Alimente, îmbrăcăminte, cadouri de Crăciun trimise de familiile astronauţilor, dar şi furnici (pentru un studiu), au făcut parte din acea încărcătură.