PRIMARII care au decis SĂ NU DEA BANI pentru Catedrala Mânturii Neamului. De ce NU o consideră edilii o PRIORITATE
- Cristina Lica
- 6 februarie 2014, 16:32
Mai mulţi primari din ţară au decis să nu dea curs colicitării Patriarhiei Române, care le-a trimis o scrisoare reprezentanţilor autorităţilor locale prin care le cerea sprijinul pentru construirea Catedralei Mântuirii Neamului.
Conflictul primarului din târgu Mureş, Dorin Florea, cu reprezentanţii Bisericii Ortodoxe Române (BOR) este binecunoscut. Cearta a plecat de la declaraţiile edilului publicate de presa locală în 30 ianuarie. Primarul afirma atunci, în contextul solicitării BOR pentru fonduri destinate Catedralei, că "adevărata mântuire a neamului înseamnă în momentul ăsta să te implici să scoţi acest popor dintr-un derapaj uriaş spre mediocritate, spre subcultură, spre lipsă de educaţie. Astea mi se par acum problemele cele mai mari pe care Biserica ar trebui să şi le asume, nu să fie partizană, parteneră sau să se creeze culpabilizări din astea: - dă-mi nişte bani sau ţi-am dat nişte bani, dar vii să îmi faci campanie sau îmi faci nu ştiu ce". Nici primarul Timişoarei, Nicolae Robu, nu este de acorde să dea bani pentru Catedrala Mânturii Neamului. "Avem alte priorităţi în oraş. Avem solicitări de la Catedrala Mitropolitană şi de la alte biserici din Timişoara de diverse culte. Lor le-am alocat în buget anumite sume de bani", a afirmat Nicolae Robu, pentru mediafax.ro. Primăria din Timişoara a primit o solicitare din partea Patriarhiei Române, la sfârşitul anului 2013, prin care i se cerea să doneze Catedralei Mântuirii Neamului suma de 200.000 de lei. Primarul din Buzău spune, de asemenea, că nu îşi poate permite să finanţeze decât lăcaşurile de cult din propriul judeţ. "La finalul anului trecut am aprobat o sumă pentru culte, dar această sumă merge către bisericile în construcţie din municipiul Buzău. Municipalitatea nu îşi poate permite să finanţeze decât lăcaşurile de cult de pe raza municipiului. Nici anul acesta şi cu siguranţă nici anii viitori nu vom putea aloca bani pentru Catedrala Mântuirii", a declarat, pentru mediafax.ro, Constantin Boşcodeală, primarul municipiului Buzău. Nici Consiliul Judeţean Buzău nu va aloca bani pentru Catedrala Mântuirii Neamului, deşi Biserica Ortodoxă Română a solicitat instituţiei buzoiene 300.000 de lei. Primarul Ploieştiului, Iulian Bădescu, a declarat, în schimb, că în măsura în care o să reuşească să îndeplinească toate cererile bisericilor din municipiu, va da curs şi cererii Patriarhiei Române. Şi Consiliul Judeţean Prahova a primit o solicitare în acest sens din partea Patriarhiei, însă nici această instituţie nu va da curs solicitării. Un alt primar intervievat de mediafax.ro, cel al oraşului Târgovişte, Gabriel Boriga, declarat că solicitarea venită din partea Patriarhiei Române nu a fost discutată la nivel local, deoarece nu este cazul să se aloce bani pentru ridicarea Catedralei Mânturii Neamului, de la Bucureşti. Deşi se consideră un bun creştin, nici edilul municipiului Călăraşi nu consideră donaţia pentru Patriarhie o prioritate. Suma solicitată de Patriarhie ar putea fi folosită pentru asfaltarea unei şosele de centură sau renovarea mai multor unităţi de învăţământ sau pentru co-finanţarea proiectelor europene.