Politica
Antonescu: Pentru funcţia de preşedinte al Comisiei juridice va fi susţinut Cătălin Boboc; Chiuariu rămâne în Senat
- Mircea Marian
- 3 februarie 2014, 11:58
Preşedintele Senatului Crin Antonescu a declarat luni că pentru funcţia de preşedinte al Comisiei juridice din Senat va fi susţinut Cătălin Boboc în locul lui Tudor Chiuariu care şi-a dat demisia.
'Pentru preşedinţia Comisiei juridice va fi susţinut senatorul Cătălin Boboc care este membru al comisiei. Tudor Chiuariu rămâne în Senatul României prin efectele hotărârii instanţei, prin efectele sentinţei, de vreme ce sentinţa îi lasă mandatul. El şi-a dat demisia din funcţia de preşedinte al Comisiei juridice prin propria sa decizie şi în mod simbolic, politic, dar formal, legal, nimic nu-i interzice mandatul. El rămâne în PNL. Dacă are toate drepturile politic de ce să nu rămână', a spus Antonescu, citat de Agerpres.
Recomandările noastre