NOUL Cod Penal: Probleme mari pentru firmele în insolvenţă
- Raluca Florescu
- 31 ianuarie 2014, 18:36
Prevederile noului Cod Penal ridică probleme serioase firmelor aflate în insolvenţă, deoarece permite cu greu valorificarea activelor asupra cărora s-au instituit măsuri asiguratorii sau sechestru, atrag atenţia specialiştii Casei de Insolvenţă Transilvania (CITR), liderul pieţei de insolvenţă din România.
"Schimbarea va avea un impact major asupra sistemului juridic ca întreg, influenţând pe alocuri şi domeniul insolvenţei, chiar dacă nu într-o măsură atât de mare. Practic, vor fi amendate câteva dintre articolele Legii 85/2006 prin aceste noi coduri – în special art. 36 şi art. 53", a declarat Vasile Godîncă-Herlea, asociat coordonator al CITR.
Art. 36 din Legea 85/2006 prevedea că, în momentul deschiderii procedurii de insolvenţă, vor fi suspendate "toate acţiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită" formulate împotriva societăţii debitoare. Prin modificările aduse de cele două noi coduri, vor face excepţie de la această suspendare cazurile de judecare a acţiunilor civile în cadrul proceselor penale. Vânzarea de active, dificilă
Art. 53 din Legea 85/2006, în forma anterioară modificării, prevedea că toate bunurile înstrăinate de către administratorul judiciar/ lichidator în cadrul procedurii insolvenţei sunt dobândite libere de sarcini de orice fel, cum ar fi ipoteci, garanţii mobiliare de orice fel, inclusiv de măsurile asiguratorii instituite în cursul procesului penal.
Prevederea era extrem de utilă, facilitând valorificările de active în cadrul procedurii, scrie în comunicatul CITR.
Modificarea vizează parţial textul, arătând că bunurile se dobândesc libere de sarcini, însă se exceptează măsurile asiguratorii sau cele preventive luate în cursul procesului penal.
Asta înseamnă că cel care cumpără un bun pe care este pus un sechestru penal ar trebui să preia bunul cu acel sechestru, sau ca administratorul judiciar să obţină ridicarea lui de către organele penale.
Cum ambele variante sunt puţin probabile, această modificare va însemna practic o blocare a vânzărilor cu efecte nefaste asupra procedurii de insolvenţă, se menţionează în comunicat.
Prin blocarea la vânzare a acestor bunuri nu se asigură o recuperare efectivă a prejudiciului de către victimă, pentru că aceasta va avea acelaşi tratament la distribuiri, indiferent dacă există sau nu un sechestru. Prevederea este astfel inutilă din punctul de vedere al procesului penal, în schimb fiind de natură a îngreuna procedura insolvenţei, se mai menţionează în document. O altă modificare este lista infracţiunilor săvârşite de organele de conducere, care anulează dreptul debitoarei de a mai propune un plan de reorganizare.
De asemenea, noul Cod Penal abrogă o serie de infracţiuni din Legea insolvenţei, urmând ca ele să fie reglementate în cadrul Codului. Este vorba în special de bancrută simplă (art. 240 noul Cod Penal), bancrută frauduloasă (art. 241 noul Cod Penal) şi gestiune frauduloasă (art.242 alin. 2 noul Cod Penal).