Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a declarat, astăzi, că din februarie va fi negociat un acord cu Banca Mondială pentru un împrumut destinat infrastructurii medicale din mediul rural şi din oraşele mici.
"Începând cu februarie vom negocia un acord cu Banca Mondială pentru a obţine un împrumut pentru infrastructură în ambulatoriile de specialitate mai ales în mediul rural, urbanul mic, dar şi la spitalele în care nu există", a afirmat Nicolăescu la o dezbatere. Valoarea împrumutului este de 250 de milioane de dolari, din care doar 100 de milioane vor avea această destinaţie. Potrivit lui Nicolăescu, împrumuturl va fi împărţit între 6-7 judeţe în cadrul unui proiect-pilot.
"Locurile de la rezidenţiat pe post le creştem acolo unde sunt investiţii, astfel încât acolo unde se termină construcţia, să avem deja medicul", a mai spus Nicolăescu.