Victor Ponta, despre raportul MCV: "România a făcut progrese importante şi substanţiale"
- Andreea Udrea, consultant politic
- 22 ianuarie 2014, 21:15
România a făcut progrese importante şi substanţiale şi este complet pregătită să adere la Schengen, a declarat premierul Victor Ponta în debutul şedinţei de guvern, în legătură cu raportul MCV.
"Indiferent de interpretările politice care nu vor lipsi, România a făcut progrese importante şi substanţiale. Suntem complet pregătiţi să intrăm în Schengen, dar decizia e una politică şi aparţine statelor membre", a spus premierul Ponta. Raportul privind progresele înregistrate de România și Bulgaria în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV) a fost adoptat adoptat astăzi de Comisia Europeană şi a fost prezentat, începând cu ora 11.00, de Mark Gray, purtător de cuvânt al CE. România a făcut progrese în multe domenii, dar rămân îngrijorări cu privire la independenţa justiţiei, se arată în proiectul raportului MCV.
“Această evaluare arată că România a făcut progrese în multe domenii de la precedentul raport MCV. Istoricul instituţiilor cheie judiciare şi de integritate a rămas pozitiv. Necesarele şi mult aşteptatele schimbări legislative au rămas pe drumul cel bun, iar spiritul de cooperare dintre instituţiile judiciare şi Ministerul Justiţiei ajută la abordarea problemelor manageriale", se menţionează în document.
În proiectul de raport se remarcă faptul că România a beneficiat de “o atmosferă politică mai calmă" începând din primăvara anului 2013, dar că rămân îngrijorări cu privire la independenţa justiţiei, fiind multe exemple de rezistenţă la măsuri de integritate şi anticorupţie, la nivel politic şi administrativ.