Titus Corlățean: Ponta nu se va întâlni cu Victoria Nuland, pentru că nu-i permite programul
- Simona Mătieș
- 9 ianuarie 2014, 19:31
Ministrul de Externe, Titus Corlățean, susține că agenda vizitei oficialului de la Departamentul de Stat Victoria Nuland o face partea americană, iar programul premierului Victor Ponta „era făcut de multă vreme și nu a putut fi schimbat”.
Corlățean a precizat, ieri, că el are mandat din partea premierului Victor Ponta să discute orice fel de aspect pe care şi partea americană şi partea română îl consideră necesar, potrivit Agerpres. „Este agenda pe care o face partea americană, ştiu că este o întâlnire cu ministrul de Externe, înţeleg că este o întâlnire la Cotroceni. În ceea ce priveşte premierul, am discutat cu domnul prim-ministru de acum două zile, atunci când această vizită a fost anunţată. Programul premierului era făcut de multă vreme aşa încât din motive obiective acel program nu a putut fi schimbat şi am tot mandatul premierului să pot discuta orice fel de aspect pe care şi partea americană şi partea română le consideră necesare”, a spus şeful diplomaţiei române. Până la această oră, pe siteul guvernului nu există niciun eveniment anunțat în agenda publică a prim-ministrului.
Corlățean consideră că vizita este „binevenită”, pentru că este „extrem de oportun să discutăm şi vom discuta cu siguranţă în primul rând aspectele legate de parteneriatul strategic, care este un parteneriat ce reprezintă cheia de boltă a politicii externe româneşti”. Ministrul a mai spus că în problema statului de drept, vor putea fi clarificate „eventuale chestiuni care trebuie clarificate”. „Eu cred că după perioada aceasta şi mai agitată în care s-a făcut extrem de multă politică este bine să discutăm direct şi nu prin intermediul presei şi apreciez exact vizita, care ne va da prilejul să discutăm direct şi pentru a vedea exact unde ne aflăm”, a spus ministrul, ieri, la Palatul Parlamentului, unde a participat la Gala Studenţilor Români din Străinătate.
Potrivit acestuia, angajamentul României pentru statul de drept, pentru democraţie rămâne unul extrem de solid, aşa cum Parteneriatul strategic româno-american rămâne extrem de solid.
'Sunt mize mari, extrem de importante în care România este un aliat fidel al SUA şi dacă avem acest fundament solid cred că putem discuta şi clarifica şi aspecte care pot părea mai sensibile la un anumit moment', a spus Corlăţean. P