CAMPANIA EVZ A AVUT EFECT. Directorul general şi membrii Consiliului de Administraţie de la compania CFR Infrastructură ar putea fi daţi afară | VIDEO
- George Lacatu ş
- 8 ianuarie 2014, 20:39
Exact la o lună de la demararea campaniei EVZ „Jaful de la CFR”, ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu, a anunțat că directorul general şi membrii Consiliului de Administraţie de la compania CFR Infrastructură ar putea fi daţi afară.
Ministrul Ramona Mănescu a declarat că măsura ar putea fi luată în urma raportului întocmit de Corpul de control al Ministerului Transporturilor, care scoate în evidenţă o serie de nereguli la nivelul activităţii companiei.
- JAFUL DE LA CFR. Din patrimoniul Căilor Ferate au dispărut 1.125 de vagoane
”În urma neregulilor menţionate, probabil că se va întâmpla să-i dăm afară în perioada următoare pe directorul general şi pe membrii Consiliului de Administraţie de la compania CFR Infrastructură. Trebuie, însă, să respectăm legea, deoarece există nişte proceduri, termene. Legea mă obligă să parcurg nişte etape. Cine nu respectă legea poate ajunge la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA). Eu sper să nu mai dureze mult această procedură, pentru că, pentru fiecare zi de întârziere în plus, sunt pierderi”, a afirmat Ramona Mănescu la postul de televiziune Digi 24. De altfel, ministerul de resort a anunțat astăzi că, în urma verificărilor efectuate la CFR SA,inspectorii Corpului de control au sesizat Direcția Națională Anticorupție. Motivul: ” ”Au fost constatate deficienţe de natură economică, administrativă sau organizatorică, precum şi indicii privind săvârşirea de infracţiuni”. Încă de acum o lună, EVZ a dezvăluit neregulile descoperite de către inspectorii Corpului de control din cadrul Ministerului Transporturilor. Potrivit raportului de control, Compania Naţională de Căi Ferate (CNCF) CFR SA, condusă de George Micu, are în parcul său 2.529 de vagoane de marfă şi uz administrativ. Inspectorii au inventariat în timpul controlului 1.433 de vagoane de marfă şi de uz administrativ, pe care le-au găsit în teren. Despre diferenţa de 1.096 de vagoane, inspectorii menţionează în raportul lor că "se află în evidenţa contabilă, dar nu au fost identificate în teren". Pentru vagoanele de călători din parcul centralizat al CFR SA, situaţia inventarierii a fost următoarea: din totalul de 103 vagoane de călători aflate în evidenţa contabilă, au fost identificate în teren doar 74, celelalte 29 de vagoane nu au putut fi găsite. Prin urmare, CNCF CFR SA are în momentul de faţă un minus de 1.125 de vagoane. Despre alte nereguli, ”Evenimentul zilei” a scris aici:
- JAFUL DE LA CFR. Din patrimoniul Căilor Ferate au dispărut 1.125 de vagoane - Transporturi
- JAFUL DE LA CFR. Ţinut şef şi după ce a vândut vagoane la fier vechi!
- JAFUL DE LA CFR. CFR Călători, înglodată în datorii de zeci de milioane de euro