CAZ MEDICAL ULUITOR. Copil cât o palmă, născut la Maternitatea Piatra Neamţ. Are greutatea de 1,2 kilograme!
- Ionel Stoica
- 4 ianuarie 2014, 15:15
Mai mult de jumătate dintre cei 10 bebeluşi născuţi la Piatra Neamţ şi transferaţi de la Târgu Neamţ, din prima zi a anului şi până ieri dimineaţă, au fost aduşi pe lume înainte de termen, pe fondul unor probleme de sănătate ale mamelor.
Doctorii obstetricieni din serviciul de gardă au fost puşi în situaţii limită, de a interveni chirurgical pentru salvarea în primul rând a mamei, conform protocolului medical, dar alături de neonatologi au făcut adevărate minuni şi au reuşit să menţină în viaţă şi copiii aduşi pe lume mult prea devreme. Potrivit doctorilor care-i au în supraveghere, bebeluşii sunt foarte fragili pentru a lua în piept viaţa extrauterină, aşa încât supravieţuirea lor depinde de puterea fiecăruia de a se adapta. În starea cea mai gravă se află o fetiţă născută la puţin peste 6 luni, în greutate de 1,2 kilograme, adusă pe lume pe 2 ianuarie, pe fondul hipertensiunii mamei. Mamă la 16 ani În intervalul 2-3 ianuarie au fost asistate la Maternitatea Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ cinci naşteri, din care trei prin intervenţie chirurgicală în regim de urgenţă. Doctorul Neculai Popârlan a declarat ziariștilor de la Ceahlăul că toate gravidele care au necesitat cezariană fac parte din pătura socială săracă şi sunt femei care nu au fost luate în evidenţă de medic, deci nu au beneficiat de consultaţii şi investigaţii pe parcursul sarcinii. Printre gravidele care au trebuit operate de urgenţă s-a numărat şi o copilă de 16 ani, dintr-o comună de lângă Piatra Neamţ, cu sarcină nesupravegheată pentru că fetei i-a fost ruşine să meargă la medic, iar pe fondul tensiunii mari a făcut o criză de eclampsie în a doua zi din acest an şi a intrat în comă. În urma intervenţiei rapide a medicului obstetrician de gardă la spitalul judeţean, fata adus pe lume un băieţel de trei kilograme, care din fericire era aproape de vârsta gestaţională adecvată pentru adaptarea la viaţa extrauterină. În timp ce copilul se simte bine, mama lui încă luptă pentru viaţă. În stare gravă se află şi o femeie din Podoleni, dar şi fetiţa ei, adusă pe lume la 29 de săptămâni, tot pe fondul unei crize de eclampsie. A primit nota 3 “Gravida a fost adusă la spital cu salvarea, în stare comatoasă, cu tensiune mare, cu membranele rupte, cu evidente semne de eclampsie, situaţie în care s-a impus intervenţia chirurgicală”, ne-a declarat dr. Popârlan. “Femeia, în vârstă de 25 de ani, este în continuare sub tratament şi sperăm ca evoluţia stării sale de sănătate să fie favorabilă”. Fetiţa căreia i-a dat naştere a primit nota 3, însă este în viaţă. Droctorița Sorana Iftimia, şefa secţiei neonatologie din spitalul judeţean, a spus jurnaliștilor de la ziarul Ceahlăul că fetiţa, de doar 1,2 kilograme, a fost deja transferată la Iaşi, intubată, şi este greu de estimat ce şanse de supravieţuire are. Copila a fost dusă la Iaşi pentru că aşa cere protocolul în privinţa nou-născuţilor aduşi pe lume înainte de 7 luni.