Cinci moduri INEDITE în care PERSONALITATEA îți dictează GREUTATEA

Cinci moduri INEDITE în care PERSONALITATEA îți dictează GREUTATEA

Silueta noastră este în strânsă legătură cu caracterul pe care îl avem. Așa se face că oamenii liniștiți retrași, sunt și mai cumpătați la mâncare, iar cei cărora le place să stea treji până dimineață ar mânca și frigiderul.

Un studiu faimos realizat în 1972 a descoperit că unii oameni preferă să mânânce acum o bomboană cu ciocolată, chiar dacă li se spune că dacă rezistă încă un sfert de oră fără să o bage în gură, vor primi două. Pentru astfel de oameni impulsivi, în cazul cărora nu funcționează moderația, specialiștii recomandă eliminarea completă a tentațiilor culinare. În schimb, cei care nu ratează nicio întâlnire și sunt extrem de ordonați, se pot folosi de această calitate și când țin o dietă. În cazul acestora dau rezultate planurile nutriționale și exercițiile consecvente. Oamenii care experimentează schimbări bruște în starea de spirit pot cădea victimele mâncatului emotional. Psihologii recomandă ca, în locul unui bol de înghețată, aceștia să apeleze la un prieten dacă se simt triști sau singuri. Persoanele liniștite, retrase, cărora le place să mediteze, sunt ceva mai norocoase, pentru că nu se aruncă la mâncare cu prima ocazie, spune Heidi Hanna, profesoru universitar și antrenor de viață. Cei care sunt așa-numitele bufnițe de noapte și nu adorm decât odată cu zorile sunt și cei mai predispuși la îngrășare, arată cercetătorii Universității din Pennsylvania. Acești oameni tind să consume cu până la 500 de calorii în plus peste necesarul lor.

Ne puteți urmări și pe Google News