E ULUITOR cine a ajuns să CADIDEZE la primărie. Un MOTAN, în preferinţele alegătorilor | FOTO

E ULUITOR cine a ajuns să CADIDEZE la primărie. Un MOTAN, în preferinţele alegătorilor | FOTO

Printre candidaţii la primăria din Barnaul, un oraş din Siberia, se află şi un motan. Surprinzător este faptul că felina a reuşit să devanseze mulţi concureţi într-un sondaj online.

Nu e de mirare că oamenii au ajuns să prefere un patruped la conducerea primăriei, după ce oraşul a fost afectat în repetate rânduri de scandaluri de corupţie. Astfel,  Barsik, un motan din rasa Scottish Fold în vârstă de 18 luni, a obţinut 91% din intenţiile de vot ale alegătorilor, scrie AFP, potrivit Digi24.

La sondaj au răspuns aproximativ 5.400 de persoane, efectuat la începutul acestei luni pe o reţea de socializare.

Deşi pare o glumă, în vară, a fost lansată o campanie de finanțare pentru a-i permite lui Barsik să aibă propriile afișe electorale în centrul orașului.

Altai Online speră, totodată, că Barsik, cu ajutorul unui jurnalist, va putea să-i adreseze o întrebare președintelui Vladimir Putin la conferința sa de presă anuală.

„Sunt sigur că asta va atrage atenția și ne va permite să ne rezolvăm problemele locale și să-i atragem pe investitori”, scrie, marți, Alai Online, care îl citează pe...Barsik.