România, pe locul 55 în lume în privința plății TAXELOR. Depășim Ungaria, Bulgaria și POLONIA
- Raluca Florescu
- 24 noiembrie 2015, 11:07
România se clasează pe poziţia 55 în clasamentul global PwC Paying Taxes 2016, care măsoară uşurinţa plăţii taxelor şi impozitelor pentru o companie tipică în 189 de economii din întreaga lume, potrivit unui comunicat emis de PwC.
„Faptul că România se clasează pentru al doilea an consecutiv în prima treime a clasamentului Paying Taxes este un lucru pozitiv. Prin reducerea CAS din toamna anului 2014, România a reuşit să scadă rata totală de impozitare faţă de anul trecut de la 43,2% la 42%”, a declarat Mihaela Mitroi, șeful Departamentului de Consultanţă Fiscală şi Juridică, PwC România.
În ediţia din acest an România se clasează înaintea Bulgariei (88), Republicii Cehe (122), Slovaciei (73), Poloniei (58) şi Ungariei (95), însă în urma Croaţiei (38), Sloveniei (35) şi ţărilor baltice (Estonia 30, Letonia 27 şi Lituania 49).
În privinţa ratei totale de impozitare, care măsoară ponderea taxelor şi contribuţiilor suportate de către o firmă ca procent din profit, acesta a fost de 42% în România în ediţia din acest an, sub media statelor din Europa Centrală şi de Est (45%) şi aproape de media globală (40,8%).
La timpul necesar conformării cu legislaţia fiscală, România este printre performerii Europei Centrale şi de Est cu 159 de ore de muncă pe an, comparativ cu o medie regională de 218 de ore şi un nivel global de 261 de ore.
În privinţa numărului de plăţi de impozite şi taxe, o companie de talie medie din România trebuie să efectueze 14 plăţi de taxe anual, faţă de o medie regională de 9,5 plăţi si o medie globală de 25,6 de plăţi.
Chiar dacă România a făcut progrese importante în ultimii ani la acest indicator, întrucât a fost recunoscut sistemul de declarare şi plată online (de la 39 plăţi în Paying Taxes 2014 s-a ajuns la 14 plăţi în Paying Taxes 2016, lucru care a generat şi o creştere semnificativă în clasamentul global, de la locul 134 la locul 55), tot ne situăm la limita superioară prin raportare la alte state din Europa Centrală şi de Est. Acest lucru este din cauza faptului că pe lângă impozitele şi taxele cunoscute mai sunt şi plăţi datorate bugetului local.
Pentru mai multe detalii si grafice, consultati va rog comunicatul de presa atasat.