Simona Halep s-a UMPLUT de BANI în 2015. Românca e depășită doar de Serena Williams

Simona Halep s-a UMPLUT de BANI în 2015. Românca e depășită doar de Serena Williams

Simona Halep, locul 2 mondial, a avut un an excelent, din punct de vedere financiar. în 2015, jucătoarea în vârstă de 24 de ani a câștigat peste 4,5 milioane de dolari din tenis.

Pentru Simona Halep, 2015 a fost cel mai bun an din carieră. Sezonul care abia s-a încheiat i-a adus româncei trei titluri - Shenzen, Dubai şi Indian Wells -, finalale de la Toronto și Cincinnati, plus o semifinală la US Open. După toate aceastea, Simona și-a trecut în cont 4.568.127 de dolari, bani proveniți din premii.

Însă, în ierarhia câştigurilor din tenis în 2015, Halep se situează pe locul al doilea. Prima treaptă a podiumului este ocupată de cea mai bună jucătoare a lumii, Serena Williams. Americanca, învingătoare în trei din cele patru Grand Slam-uri (Australian Open, Roland Garros şi Wimbledon), a încheiat acest sezon cu 10.582.642 de dolari. Serena este deținătoarea de drept a câștigurilor financiare din tenis. În 2013 obținând 12.385.572 de dolari. Pe locul al treilea în acest top se află Garbine Muguruza (Spania), cu 4.498.308 de dolari.

Ne puteți urmări și pe Google News