Scrisoarea emoţionantă a unui participant la revoluţia COLECTIV: “Dragă mami, dragă tati, e rândul nostru să LUPTĂM pentru voi, să va creştem noi, să avem noi grijă de voi”
- Dodo Romniceanu
- 7 noiembrie 2015, 15:36
Sorin Sofian, percuţionist al Filarmonicii Mihail Jora din Bacău şi participant la protestele de stradă din ultimele zile pentru schimbarea României, a publicat pe Facebook o emoţionată scrisoare adresată părinţilor săi. Muzicianul băcăuan în vârstă de 36 de ani invocă sacrificiul acestora, renunţările şi umilinţele pe care au fost obligaţi să le îndure pentru că România a întârziat să devină “Lumea pe care o visăm”.
Sorin le promite însă atât părinţilor săi, cât şi nepoţilor acestora că generaţia din care face parte nu doar va zdruncina din temelii sistemul ticăloşit, ci îl va schimba cu totul, pentru totdeauna. Redăm mai jos, integral, impresionanta scrisoare-promisiune a tânărului.
Dragă mama, dragă tată,
va vedem cum umblaţi de 3 ierni în aceleaşi cizme tăbăcite, strângeţi leu lângă leu pentru noi şi nu plecaţi de la piaţă până nu găsiţi cei mai ieftini cartofi. Nu va ridicaţi de la masă până nu ne obligaţi să luăm noi ultima felie de prăjitură: "Eeei, noi ne-am săturat..."
Vouă va cumpăraţi cel mai ieftin parizer din magazin şi nouă ne umpleţi plasa cu fructe şi legume, să mâncăm sănătos: “Spală-le înainte!!!”.
N-aveţi niciodată bani pentru concedii şi plecări şi ne minţiţi frumos că “Nu mă urc eu în avion!”, “Nu ne place nouă, mami, la mare!”, “Ce să căutăm noi la munte, mergem la mamaia, aer, curat…” sau “Ieşiţi voi, copii, la masă, face maică-ta o ciorbă diseară, nici n-au văzut aia la restaurante…”.
Va luăm cu forţă la film, oripilaţi de preţul biletului. De popcorn nu se pune problema, de banii aia faceţi 5 găleţi de floricele la microunde. Faceţi mii şi mii de împrumuturi şi sacrificii să ne ajutaţi cu "prima casă". Şi n-am avut niciodată un Crăciun fără şorici, deşi îi scumpesc nemernicii de la an la an. Şi Paşte fără zâmbete, deşi nu v-aţi mai "reparat" dintîi de pe vremea plombelor de fier. "Lasă, c-avem vreme...."
Nu mai avem vreme, nu! Nu mai putem să va vedem aşa. Ştim că va faceţi griji pentru noi când ieşim în stradă. Dar e rândul nostru să luptăm pentru voi, să va "creştem" noi, să avem noi grijă de voi. Asta e România noastră, Lumea pe care o visam, pe care o meritaţi şi voi, şi noi, şi nepoţii voştri.
Nu va faceţi griji, nu o să răcim, suntem zeci de mii de suflete calde.
Ne-am pus ceva în cap, da, ne-am pus în cap să schimbăm sistemul.
Am mâncat azi, da, am mâncat să avem forţă să strigăm diseară.
Ne-am pus ceva gros pe noi, doar obrazul nu ne e gros.
Dragă mami, dragă tati
Va iubim, papa!
P.S. Sigur, da, va dăm semn când NE ÎNTOARCEM ACASĂ!