Judecătorii care l-au condamnat pe Dan Voiculescu și pe ex-magistratul Mircea Moldovan, mutați la Contencios Administrativ

Judecătorii care l-au condamnat pe Dan Voiculescu și pe ex-magistratul Mircea Moldovan, mutați la Contencios Administrativ

Colegiul de Conducere al Curții de Apel București a decis, în ședința din 3 noiembrie, să trimită doi judecători de la Secția a 2-a penală la Contencios Administrativ. Camelia Bogdan și Ciprian Alexandru Ghiță au fost mutați pentru 3 luni „în sprijinul colegilor de la Contencios”.

Vicepreședintele Curții de Apel București, Daniel Grădinaru, susține că decizia a fost luată în urma unor analize și statistici. Sub pretextul că este un număr mai mare de dosare la Contencios Administrativ decât la Secția Penală, doi judecători, Camelia Bogdan și Ciprian Alexandru Ghiță au fost mutați. Cel de-al doilea l-a condamnat pe fostul judecător Mircea Moldovan la 22 de ani de închisoare.

Răspunsuri în doi peri

Întrebat care au fost criteriile de selecție pentru luarea acestei hotărâri, Grădinaru ne-a declarat că cei care fac parte din Colegiul de Conducere al instanței s-au bazat pe „capacitatea acestora de a face față la un volum mare de muncă și la experiența pe care o au”. În plus, Gradinaru a mai precizat că Bogdan Camelia a participat la o serie de seminarii în țară și străinătate. ”Decizia a fost luată cu unanimitate de voturi. Au mai fost luate decizii de acest fel, hotărârea, după ce va fi redactată nu va fi publicată, deoarece nu are caracter public. Trebuie să fim un pic mai flexibili”, crede judecătorul Gradinaru.

Ne puteți urmări și pe Google News

Judecătoarea Camelia Bogdan nu a fost de acord cu mutarea sa de la Secţia penală.

Componența Colegiului de Conducere al Curții de Apel București: președinte de instanța- Lia Savonea, vicepreședinți Elisabeta Roșu și Daniel Gradinaru și alți șase membri, respectiv Mariana Constantinescu, Maria Speranța Cornea, Maria Ceaușescu și Ionel Florea.

Grădinaru a precizat că judecătoarea Camelia Bogdan nu a fost mutată definitiv de la Secţia penală, ci va participa, pe o perioadă determinată de 3 luni, la şedinţele de judecată de la Secţia de contencios.