Situaţia infrastructurii din România a fost mereu o problemă delicată, iar ea riscă să rămână la fel şi după implementarea noului pachet de legi privind achiziţiile publice.

Casa de avocatură de business Cunescu, Balaciu & Asociații atrage atenția asupra modului de transpunere a Directivei europene privind achizițiile publice în legislația locală.

“Modul în care s-a ales să se implementeze noul pachet de legi privind achizițiile publice preia metehne din vechea legislație și nu va debloca proiectele de infrastructură, deși scopul implementării conform Directivei europene era tocmai să fluidizeze procesul achizițiilor publice și evitarea blocajelor, precum cele care au afectat mari proiecte de infrastructura de atâta vreme”, declară Beatrice Onica-Jarka, avocat partener la Cunescu, Balaciu & Asociații.

Pachetul de legi în domeniul achizițiilor publice a fost finalizat în urma consultării publice care a avut loc în ultimele două luni. Pachetul de legi a cărei finalizare a fost anunţată  pe siteul Agenției Naționale pentru Achiziții Publice cuprinde două proiecte de lege şi anume: Proiectul de  Lege privind  achiziţiile publice şi  Proiectul de Lege privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică și a contractelor de concesiune şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor.

Cele două proiecte de legi transpun legislaţia europeană în domeniu şi anume Directiva Europeana 2014/24/UE şi DIRECTIVA Consiliului 89/665/CEE şi DIRECTIVA Consiliului 92/13/CEE.

Modificările aduse în principal de Directiva Europeana 2014/24/UE în domeniul achiziţiilor publice sunt multiple şi cu efecte reformatoare în peisajul economic.

“Cele mai de interes modificări propuse de Directiva menţionată, care reflectă şi jurisprudenţa europeană în materie, sunt cele referitoare la executarea contractului de achiziţie publică şi mai ales la modificarea contractului. Rolul acestora este sa elimine blocajele legislative care întârzie, așa cum știm prea bine, o mulțime de proiecte de infrastructură strategice”, precizează Beatrice Onica-Jarka.

O chestiune extrem de controversată sub dispoziţiile actualei legislaţii de achiziţii publice este cea a modificărilor contractelor de achiziţii publice fără aplicarea unei proceduri de achiziţii noi. Directiva 2014/24/UE (Articolul 72) vine să limpezească aceste situaţii şi reglementează strict cazurile  de modificare a contractelor de achiziţie publică  fără aplicarea unei proceduri de achiziţii publice.

Pentru modificările pentru lucrările suplimentare care au devenit necesare și respectiv pentru lucrările neprevăzute, Directiva europeană precizează că nicio creștere a prețului nu poate depăși  50% din valoarea contractului inițial, dar în cazul în care se efectuează mai multe modificări succesive, această limitare se aplică valorii fiecărei modificări în parte.

Proiectul de lege transpune însă aceste dispoziții ale Directivei prin art. 217, într-o manieră care, deşi creează o aparenţă de fidelitate cu transpunerea Directivei, este totuşi limitată, prin raportare la repere vechi (actuala legislaţie a achiziţiilor publice).

Astfel autorii proiectului de lege propun prin art. 220 alin.4 (c), 6, 7 (c), îngustarea aplicării pragului de 50% faţă de preţul iniţial la valoarea tuturor modificărilor, în timp ce, conform  Directivei, acesta ar trebui aplicat fiecărei modicări în parte.

“O asemenea îngustare a sferei modificărilor valorice unui contract de achiziţii publice va duce în practică la aceleaşi probleme întâmpinate la aplicarea pragurilor de modificare a preţului contractelor conform actualului art. 122 lit i din OUG nr. 34/2006 şi care a blocat finalizarea unor lucrări la proiecte majore de infrastructură. Printr-o simplă nuanță de condei, în adaptarea textului directivei europene, ajungem ca, în loc să ușurăm procesul față de legislația veche și greoaie, să păstrăm aceleași bariere care îngreunează progresul și proiectele publice“, consideră Beatrice Onica Jarka.

În situația noului proiect de legi, modificarea ar fi de asemenea foarte limitată, avand în vedere ca totalitatea modificărilor nu ar trebui să depășească 50% din valoarea inițială a contractului. Conform Directivei europene, valoarea unei singure modificări permise ar trebui să fie de până în 50% din valoarea lucrării.

Deși Directiva propune ca modificările să fie independente una de alta, încât valoarea permisă la o modificare să nu depindă de valorile modificărilor anterioare, transpunerea în proiectul de lege păstrează limitarea, făcând ca orice modificare să fie analizată în raport cu cele anterioare, dar și cu cele ce ar putea urma. “Am semnalat această situație tocmai pentru că vorbim despre un proiect de lege, care a ajuns la Parlament și care mai poate fi încă modificat în concordanță cu Directiva europeană. Sperăm ca reprezentanții legiuitorului să aibă în vedere și aceste aspecte la momentul aprobării documentului final”, mai adaugă Beatrice Onica-Jarka.