Stelian Tănase a povestit în jurnalul său şi cum a ajuns să intre într-un scandal monstru cu masoneria pentru că un lider al acestei organizaţii i-a cerut să aprobe o emisiune.

17 ian 2014

Dupa scandalul cu (Valentin) Nicolau alt scandal. Cu masoneria de data asta. Șeful ritului scoțian din România Costel Iancu face mari presiuni să aprob o emisiune, un fel de „Dialog la distanta” de pe vremuri. Așa pe nepusă masă, pentru că abia am poposit în TVR.. Dau nasul cu diverse povești. Sunt luat de fraier. Proiectul ar costa TVR bani mulți, logistică, personal, tot ce vrei. În spatele masoneriei de fapt se ascunde o afacere privată a acestui personaj Costel Iancu care mă mitraliază cu telefoane, SMS-uri și face presiuni la diverși directori din TVR, unii dintre ei membri ai CD pe care îi cunoaște. Zgabercea – după spusele lui –  e mason de rit scoțian. La număr bănuiesc că sunt cam tot atîția cit și securiștii, statistic vorbind. Unii au fost cumpărați cu parale. Circulă insistent două nume în această combinație. Alții au fost convinși doar cu promisiuni de foloase viitoare. Le spun tuturor că emisiunea s-ar face numai cu aprobarea lui Ponta că tot mi s-a lăudat Costel Iancu că are intrare la el. Dar unde nu are, dacă ar fi să mă iau după el. Zic asta ca să le închid gura celor interesați de acest așa zis "Dialog la distanță" prin județe. Am luat deja decizia. Ce să caute masoneria la TVR!? Ar fi supermontare tip hollywood sau mai bine zis Cîntarea Romaniei. Suntem televiziunea publică. Omul de fapt e un afacerist, unul negricios și burtos, cu ceva de mafiot, un mafiot cum a văzut el în filme. Imită gesturile de pe ecran din Nașul cu Brando. Vrea să se învirtă. Aud că nu îi merg afacerile și a pus la cale să subțieze bugetul TVR.

Mă întîlnesc cu Costel Iancu datorită unei ambuscade organizată de liberalul Nini Săpunaru care mă duce la el in birou la Casa Poporului, cînd ies de la audierea privind TVR la Comisia senatorială. Mă așteaptă pe coridor. Mă agață și mă poftește la o cafea în biroul lui unde acest Costel Iancu  care mă așteaptă răsturnat într-un fotoliu. Vezi bodylanguage. Se dă relaxat. Imi vorbește de sus, deși e cam jos în acel fotoliu. Amintește în treacăt diverse nume grele din zona puterii pe care le-ar frecventa. Numai șefi de partid, ministri, parlamentari. Se laudă că el l-a dat afară pe Săftoiu. Ar trebui să mă timorez, nu… !? E  un exercițiu de intimidare combinat cu unul de persuasiune. Nu țin cont de obraznicie, ascult cit pot de răbdător poliloghia, nu mă angajez la nimic deși omul e fff insistent. Îi explic ce cred. Că nu aveam resurse să facem emisiunea lui, că nu e deloc bine ca masoneria să ocupe TVR. Refuz. Plec. Imi iau masuri. Imi aranjez o intilnire cu dr. Bălănescu marele maestru al Marii loji naționale din România – prin Racoviceanu – ca să mă informez dacă Iancu reprezinta punctul de vedere al masoneriei sau e doar un afacerist care profită.

21 ian.

Dimineașa cu Patru anotimpuri Vivaldi, pentru moral. Înregistrare oarecare, dar pe care mi-am adus-o acum cîțiva ani de la Veneția. Am cumpărat CD-ul cînd m-am adăpostit într-un magazin de muzică. Veneția era inundată și lumea mergea pe podețe din lemn sau prin apa care ajungea pînă aproape de genunchi.

Am o lună de cînd sunt la TVR. Și încă nu m-am speriat de ce am găsit. Un singur lucru mă ingrijorează. Ponta și Antonescu par să fi uitat de televiziune. Nu mai îmi răspund la telefon. Sprijinul promis a cam dispărut.

Pentru Ponta vorbele nu au preț. D-asta reușește să mintă în toate imprejurările cu maximă ușurință. Cum îmi zice cineva, e un gargaragiu. Da, dar e prim-ministru, influențează mersul lucrurilor și viețile oamenilor. Pentru el vorbele nu au nicio legătură cu realitatea. Sunt doar niște instrumente, cum sunt ciocanul, cleștele și sunt menite să îi facă loc. Cu Antonescu e altceva. El tinde  spontan, prin nervul lui natural, să ajungă in situația de a ține un discurs. Adică un monolog. Dacă se poate cu public mult. Are și de ce – e un bun orator. Chestia e că nu ascultă ce îi spui, nu-l interesează. Nu are dialog. E el cu el, self-centred și atît. Are viziuni pe care vrea sa le expună, dar sta prost cu praftica, nu duce nimic la capăt. Are idei multe si nu are timp sa ducă un proiect la capăt pentru ca ii apare alt plan în minte. Se mișcă prea repede în raport cu realitatea. Se plictisește repede de propriile lui idei și proiecte și vrea să treacă la altceva.

Întilnire cu dr Bălănescu la piața De Gaulle. Luăm prînzul. Bănuielile mele cu privire la Costel Iancu se adeveresc.

24 ian.

La CD am respins povestea cu masonii. Nu a fost ușor pentru că precedentul CA votase bugetul emisiunii. Doi din CD ( mereu există aici un delator dornic să-ți șoptească la ureche ) erau deja plătiți ca să aprobe ce voia Costel Iancu. Oricum eram contra. Am respins proiectul pe răspunderea mea. Cum era ceva cu deplasari prin provincie, cu carele fițîite de colo/colo, cu personal plătit dublu în weekend, cu cheltuieli mari, mulți se vedeau cu ciubucuri, șpăgi, parandadaturi în bani și în natură. Cum zicea cineva ieri, nimeni nu se întoarce cu portbagajul gol acasă. Bref, am depășit momentul. E prima mea încercare care pe care. Lumea se uită la mine cu aminte să mă testeze – rezist la presiuni !? De data asta am rezistat în ciuda tuturor amenințărilor, telefoanelor, insistențelor. Zgabercea ca mason de rit scotian e subordonat ierarhic lui Costel Iancu dar cind l-am rugat să se intilneasca cu el să ii comunice hotărirea, a venit in birou și mi-a cerut să nu il trimit pe el. Părea infricoșat. OK i-am comunicat-o eu, dar deja știa, fusese informat de oamenii lui din TVR. Mă gîndesc la cei cărora le-am stricat afacerea. Mă vor iubi la nemurire de azi încolo. Le-am suflat în ciorbă.

Fără dată.

E simplu. Ideea este aceia pe care un jurnalist (Mihai) Rădulescu despre care nu am auzit, mi-o aruncă de la obraz. Vrea să fie in CA. Cei doi au intrat brusc peste mine în birou. Unul e mai agresiv, (Mihai) R(ădulescu), furios. Au năvălit ambii fără să fie poftiți, trecînd peste secretare. R(Mihai) R(ădulescu) e însoțit de Mihalache pe care-l cunosc dintr-o vară demult la mare. Farfuridi și Brânzovenescu din alt regn. (Mihai) R(ădulescu) îmi laudă statura de intelectual respectat și cărțile. Pretinde că le-a citit. Il bănuiesc că minte. Ne pare genul care citește. După un minut termină captatio benevolentiae și întoarce foaia, acum că tot am făcut cunoștință. Trece razant la amenințări. Îmi atrage atenția că iese în presă să mă atace. Îmi spune din virful buzelor că numai eu am de pierdut pentru ca sunt o personalitate cunoscută. Reputația mea pină acum nepătată va fi făcută zdrențe. Bun șantaj, iau aminte. Asta firește dacă nu fac ce zic el și amicul lui. Îmi dă un sfat. E binevoitor. Să fiu atent pentru că am un nume de apărat. Un scandal ar fi numai în defavoarea mea nu și a lui, biet jurnalist. Dvs ( bine că nu a trecut la tu, cum am obs. la alții ) veți plăți pagubele, zice. Are un body language agresiv, fizic. Ar urma o încăierare. Să fiu aruncat pe geam eventual. Vrea să-mi impună, să ii iau frica. Mai zice la final ca imi va face proces. Mă și mir, pentru ce!? Așa pentru zgomot, mă gindesc. Așadar e o chestie politică. Imagine, chestii. Iese după tirada asta din birou, ca după o mare ispravă. E convins că de teamă de a nu fi bălăcarit și boțit de presă, de a nu fi tîrît prin tribunale, mă voi supune comandamentelor lui și ale amicului. Unde am mai văzut eu secvența asta ? Într-un film cu gangsteri sau cu golani de cartier care-și împart granițele periferiei. Eu eram datornicul pe care niște mardeiași țin să il anunțe că e bine să își plătească datoria. Descopăr o lume. Am fost prevenit ce o să găsesc la tvr. Dar una e să auzi și alta contactul fizic cu ea. Simt ca și cum o sopîrlă mi-ar trece pe spate. Ce vor cei doi ? Să anulez rezultatul alegerilor pentru reprezentanții salariatilor in CA pe care le-au pierdut (au fost descalficați pentru  că nu au adus cazierul la timp cf. regulament) și pur și simplu să îi declar aleși pe cei doi. Dacă nu se poate, atunci să refac alegerile. Chestia e că nu am atribuții, legea e clară. Aș face un abuz grav dacă aș accepta să revoc. Abuz ne-abuz, ei vor neapărat să fie in CA indiferent ce spune legea.30. ian

Cearta tare cu privire la misiunea publică a TVR pe care eu o susțin. Nu și ceilalti, sunt nemulțumiți pesemne că le-am deranjat tabieturile. Nici maniera mea fermă de a cere să ne conectăm în direct la prăpădul din România. Cred că fraierul din fața ecranului, capul de locuitor, vrea să știe exact ce se intimplă în țară ca să-și ia măsuri, poate are rude în zona calamitată, etc. Dar e mai comod să difuzăm conserve, filme vechi, reluări. In felul ăsta nici nu supărăm pe nimeni. Cer o listă cu reporterii care au apărut pe sticlă curajoși, în aceste zile, in viscol. Ii iau rînd pe rînd la telefon pe fiecare și îi felicit. Sunt chiar impresionat de abnegația lor. Cu hîrburile de mașini și alea rupte, cu camere vechi, pe un frig bocnă s-au dus în viscol și au transmis ore în șir. Șefii lor au rămas la căldură prin birouri și așteapta nerăbdători să fie felicitați, eventual și niște prime în bani.

31 ian. 2014

Totdeauna aici discuțiile se invirt in jurul banilor. Și cînd nu se pomenește cuvîntul, tot despre bani este vorba. Nu e zi să nu fiu asaltat de cîțiva îndrăzneți care cer măriri de salariu. De la dive care cîștigă salarii nerușinate, la zeițe inchipuite ale audienței – ambele figurine susținute copios de diverși granguri. Care are un ministru, care un puternic lider de partid. Aici nici nu reziști altfel, că te înghite concurența. Ieri m-a sunat un șmecher de la liberali, anume, M. apropiat de Crin, să-mi recomande fata unui primar. M-a enervat tonul lui, parcă vorbea cu o slugă. Cînd deschid ușa, pupăza era-n anticameră, mă aștepta. Era prevenită de telefonul amicului. Firește, nici nu am vrut să discut despre salariul ei. I-am zis să lase un memo la secretară. Ce dezamăgire pe chipul ei. Credea că s-a aranjat de niște milioane/lunar. Alții care pun proptele, mai educați, mai inteligenți, sunt politicoși, atenți să-mi cîștige bunăvoința și să pară oameni de lume. Întîi te intreabă ce mai faci? Mă iau cu dle președinte, maestre, excelență, dom profesor. Ceilalți mă tutuiesc dezarmant deși nu ne cunoaștem. Ăsta, liberalul  M. făcea pe șeful cu mine, voia să îi șmotruiesc. Vin apoi să ceară măriri de salariu funcționari, cameramani, mașinisti/electricieni. Ca o poezie, se plîng de nedreptățile făcute de foștii și de actuali șefi ierarhici corupți și tiranici. Cu banii e altă poveste. Răspund cu o întrebare – Știți ce datorii are TVR!? Știu, zice X, una dintre dive, după ce-mi joacă scena exasperării. Știu, dar am greutăți. Trebuie să fiu îngrijită, să-mi cumpăr garderobe. Sunt imaginea postului, nu pot să ies în lume, la evenimente, oricum. Mă întreb dacă bravul ei cocoșel nu își deschide suficient portofelul. Mă uit pe geam. Tipa și-a parcat bolidul 4×4 de 100.000 euro chiar sub fereastră. Nașpa. Alții mai simpluți care cer măriri dau răspunsuri tipice. Stereotipe, parcă au învățat o lecție și o spun pe dinafară – am rate la bancă, chirie mare, copii la școală. Nu le spun ce leafă am eu. Prof. dr. la Universitatea București, cu 15 cărți publicate, tradus, umblat prin lume pe la mari universități Columbia, UCLA, Berkeley, etc. cu conferințe, bursier Fulbright  etc. cîștig mai puțin decît un pompier din tvr sau decît un redactor oarecare. D-aia nici nu pleacă la o televiziune privată. Salariu, salariu, învîrtelile, învîrteli. Faci parte din SISTEM. Avantaje cite poftești. Vorba lui Mircea – Cîinele nu pleacă niciodată din măcelarie.

INTEGRAL AICI