Reacţia UNESCO, după ce extremiştii ISIS au DISTRUS Arcul de Triumf din Palmira

Reacţia UNESCO, după ce extremiştii ISIS au DISTRUS Arcul de Triumf din Palmira

UNESCO a condamnat ferm distrugerea în Siria de către de către extremiştii ISIS a Arcului de Triumf din Palmira, monument ce datează de două mii de ani și simbol al cetății antice incluse în patrimoniul mondial, relatează AFP. ''Această nouă distrugere arată până în ce punct extremiștii sunt terifiați de istorie și cultură (...) și îi face să apară ceea ce sunt: o expresie pură a urii și a ignoranței'', a declarat dna Bokova într-un comunicat.

Ea a dat asigurări că nu vor rămâne nepedepsiți ''criminalii de război'' și că se va face tot se ce poate ''pentru ca autorii acestor distrugeri să fie judecați și pedepsiți în strânsă cooperare cu Curtea Penală Internațională''.

''În pofida înverșunării lor criminale, extremiștii nu vor ajunge niciodată să șteargă istoria, nici să treacă sub tăcere amintirea acestui sit ce întruchipează unitatea și identitatea poporului sirian'', a mai spus directoarea UNESCO.  Statul Islamic a detonat duminică la Palmira Arcul de Triumf, ce datează din vremea împăratului Septimiu Sever (anii 193-211) și care era situat la intrarea pe celebra alee a coloanelor în situl istoric. De când au cucerit orașul, în mai 2015, determinând retragerea armatei siriene, jihadiștii SI au distrus deja două temple, inclusiv Bel, și trei dintre cele mai frumoase turnuri funerare ale cetății antice.