Tăriceanu critică infiltrarea serviciilor în ministerul Justiției şi atrage atenţia că Justiţia a fost folosită ca "armă politică"

Tăriceanu critică infiltrarea serviciilor în ministerul Justiției şi atrage atenţia că Justiţia a fost folosită ca "armă politică"

Preşedintele Senatulu, Călin Popescu Tăriceanui a criticat infiltrarea serviciilor de informaţii în ministerul Justiţiei şi în Ministerul Public. El a declarat că asistăm la foarte multe scurgeri premeditate de informaţii către presă din dosarele aflate în faza de instrumentare la DNA. Mai mult, Tăriceanu consideră că, în România, Justiţia a fost folosită ca "armă politică" cu scopul preluării puterii prin eliminarea adversarilor politici iar dosarul în care premierul Victor Ponta este trimis în judecată reprezintă un "exemplu relevant".

”Observ că mulţi parlamentari sunt fie timoraţi pentru că au văzut cât de uşor poţi să fii compromis politic cu un dosar fabricat sau cu o campanie de presă negativă, fie sunt complici. Complicii sunt 'acoperiţii' şi cei care îşi închipuie că pot ajunge la putere şi pe căi nedemocratice, atunci când adversarii politici sunt eliminaţi cu ajutorul dosarelor, şi nu prin votul democratic. Cel mai relevant exemplu în acest sens este dosarul prim-ministrului trimis în judecată. Într-o societate cu tradiţii în privinţa statului de drept, mai mult ca sigur prim-ministrul şi-ar fi dat demisia. Dar la noi, Justiţia, după cum ştiţi, a fost folosită nu doar o dată ca armă politică” a declarat Tăriceanu, citat de stiripesurse.ro.

De altfel, la conferinţa "Guvernarea reprezentativă şi separaţia puterilor sub imperiul democraţiei", seful Senatului a criticat şi serviciile de informaţii.

”Serviciile secrete participă la derularea anchetei până la finalizarea actului de Justiţie, aşa cum a declarat public un general activ din Serviciul Român de Informaţii. Serviciile secrete şi-au infiltrat ofiţeri acoperiţi în Justiţie şi în Ministerul Public, aşa cum reclamă asociaţiile profesionale ale magistraţilor şi avocaţilor, s-au constatat şi se constată în continuare foarte multe scurgeri premeditate de informaţii către presă din dosarele aflate în faza de instrumentare la DNA”, a declarat Tăriceanu.

Ne puteți urmări și pe Google News