Rompetrol: KMG, înţelegere de principiu cu statul român privind calendarul privatizării

Rompetrol: KMG, înţelegere de principiu cu statul român privind calendarul privatizării

Ministerul Energiei ar putea vinde 26,69% din Rompetrol Rafinare în primul semestru al anului viitor. KMG doreşte accelerarea procesului

Au trecut mai mult de 40 de zile de la anunţul statului referitor la vinderea prin licitaţie a unui pachet de 26,69% din acţiunile Rompetrol Rafinare.

De atunci, această acţiune a intrat într-un con de umbră. Până acum. Reprezentanţii KMG, acţionarul majoritar, au avut o întâlnire cu oficialii Ministerului Energiei pentru a discuta planul de vindere a acţiunilor Rompetrol şi de înfiinţare a Fondului de Investiţii de 1 miliard de dolari.

Calendarul privatizării a fost stabilit

„De principiu, s-a agreat calendarul privatizării şi al constituirii fondului. Din motive de confidenţialitate, alte date nu vă putem oferi”, a declarat pentru EVZ, Andrei Gerea, Ministrul Energiei, Întreprinderilor Mici și Mijlocii și Mediului de Afaceri. De cealaltă parte, Azamat Zhangulov, Senior Vice President al Grupului KMG, ne-a declarat că firma a fost pregătită încă de la momentul semnării memorandumului să-și asume toate acțiunile necesare pentru punerea în aplicare a acestuia.

n plus, grupul a promis să cumpere acțiunile pe care Guvernul vrea să le vândă. „Vânzarea de acțiuni deținute de Guvern, reprezentând un pachet de 26.69% din companie, este gestionată de Ministerul Energiei prin intermediul unei agenții speciale care trebuie să îndeplinească anumite criterii. Întregul proces a fost menit pentru a se supune prevederilor impuse de legislația românească cu privire la privatizare prin licitație publică.

Dacă există întârzieri, acestea în mod sigur nu au legătură cu noi. Suntem hotărâți să ne onorăm angajamentele față de statul român, de îndată ce sunt îndeplinite toate procedurile și condițiile”, a declarat Zhangulov.

Strategia de achiziție a fost aprobată

Lucrurile se pare că evoluează: strategia de achiziție a fost aprobată și procedura a fost inițiată, susţine oficialul KMG. De îndată ce Guvernul va lua măsurile necesare pentru a merge mai departe cu angajamentele semnate, compania este gata să înceapă punerea în aplicare a planului. „Așa cum am convenit în cadrul Memorandumului de Înțelegere, instituirea Fondului de investitii este pasul imediat următor achiziționării de acțiuni.

Achiziția trebuie să preceadă înființarea Fondului. Suntem interesati de lansarea rapidă a fondului de investiții”, a afirmat Zhangulov. Însă, acum, este rândul statului să facă următorii pași, cum ar fi să respecte calendarul de acțiuni, să organizeze privatizarea acțiunilor, să aprobe documentele de constituire a Fondului, inclusiv a statutului său și a mecanismelor de punere în aplicare a proiectelor de investiții.

Avînd în vedere toate procedurile, privatizarea ar putea avea loc în prima parte anului 2016, a subliniat oficialul KMG. „Din punctul nostru de vedere, ne dorim să accelerăm acest proces, pentru că avem proiecte care așteaptă finanțare. Suntem încrezători că am ajuns la un punct de înțelegere cu ministerul pe principalele probleme și că suntem de acord privind punerea în aplicare a acestora, astfel încât ceea ce rămâne de făcut este ca ministerul să își respecte angajamentul”, a declarat Zhangulov.