AVERTISMENTUL Angelei Merkel: CRIZA IMIGRANŢILOR ar putea pune zona Schengen sub semnul întrebării

AVERTISMENTUL Angelei Merkel: CRIZA IMIGRANŢILOR ar putea pune zona Schengen sub semnul întrebării

Cancelarul german Angela Merkel a avertizat că dacă Europa nu va reuși să se pună de acord în legătură cu o distribuire echitabilă a refugiaților, zona Schengen va fi pusă sub semnul întrebării, relatează Reuters.

"Dacă nu putem obține o distribuire echitabilă a refugiaților (în Europa), atunci chestiunea (privind viitorul zonei) Schengen se va afla pe ordinea de zi pentru multe state. Noi nu dorim să se ajungă acolo", a mai spus cancelarul german la o conferință de presă la Berlin, transmite Agerpres.

"Știu că unele țări au anumite poziții", a mai spus ea, cerând statelor membre UE să adopte "o direcție comună pe cât posibil".

Dar, "dacă vom începe să spunem că nu dorim musulmani, atunci nu este bine", a adăugat ea, subliniind că Europa este construită pe principiul "demnității fiecărei ființe umane".

Ea a atras atenția că Italia trebuie ajutată, pentru că Roma nu poate găzdui toți imigranții care sosesc pe Marea Mediterană.

Angela Merkel a subliniat că actuala criză a imigranților a pus Germania în fața unei provocări majore care nu va fi rezolvată în curând, îndemnând cetățenii să dea dovadă de flexibilitate și răbdare.

"Ne aflăm în fața unei provocări naționale uriașe. Aceasta va fi o provocare importantă nu doar pentru câteva zile sau luni, ci pentru o perioadă lungă de timp", a declarat Merkel.

Angela Merkel a estimat că Germania este destul de "puternică" pentru a depăși provocarea care o reprezintă sosirea a sute de mii de imigranți. "Economia noastră este puternică, piața forței de muncă este robustă și gata să absoarbă (mână de lucru)", a explicat ea. 

Merkel a mai anunțat că până pe 24 septembrie va fi realizat un pachet de măsuri complete pentru adaptarea legislației germane la situația actuală, în special pentru accelerarea procesării solicitărilor de azil, asigurării de ajutor și adăposturi pentru refugiați.