Campionul național la raliuri Vali Porcişteanu s-a apucat de polo pe iarbă!
- Andrei Călin
- 30 august 2015, 13:38
Unul din cei mai titrați piloți din campionatul național de raliuri, Vali Porcișteanu, şi copilotul său, Mihai Capet, au renunţat pentru o zi la cursele de maşini şi au încercat polo-ul pe iarbă, sport ce implică crose, o minge şi cai.
Omul care domină raliul românesc în ultimii ani a arătat că e talentat şi la polo, un sport nobil ce implică două echipe călare, atleţii încercând să înscrie între buturile adverse o minge de dimensiuni mici cu ajutorul unei crose. Cum partida “ad-hoc” s-a desfăşurat la magazinul U S Polo Assn din Băneasa Shopping City, în timpul unei sesiuni de shopping, cei doi nu s-au putut bucura de un joc în toată regula, însă s-au distrat pe cinste. Magazinul de haine a fost terenul, iar porţile au fost improvizate din nişte genţi. “Înarmaţi” cu câte o crosă, piloţii s-au amuzat încercând să dea gol rivalului. Pilotul de 33 de ani a debutat în 2003 în cursele de raliu şi a înregistrat performanţe remarcabile: campion naţional în 2011, vicecampion în 2010 şi 2012, plus participări în etape internaţionale din Campionatul European de Raliuri şi la Intercontinental Rally Challenge. După ce l-a învins în partida improvizată pe copilotul său Mihai Capet, cei doi au probat câteva ţinute vestimentare, atrângând atenţia celorlalţi clienţi ce trecuseră pragul magazinului U S Polo Assn, companie ce este brandul oficial al acestui sport în Statele Unite ale Americii.