DNA: Control judiciar şi sechestru pe averea lui Sebastian Ghiţă. Deputatul este acuzat de mituirea fostului primar al orașului Ploiești
- Ionel Stoica
- 14 iulie 2015, 13:12
Procurorii DNA - Serviciul Teritorial Ploieşti au dispus instituirea controlului judiciar şi punerea sub sechestru a averii deputatului Sebastian Ghiţă, în dosarul în care este acuzat că l-ar fi mituit pe fostul primar al municipiului Ploieşti Iulian Bădescu.
Potrivit unui comunicat al DNA, procurorii au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de Sebastian Ghiţă pentru săvârşirea infracţiunilor de dare de mită, instigare la abuz în serviciu având drept consecinţă obţinerea pentru altul a unui folos necuvenit, spălare de bani, precum şi faţă de Iulian Bădescu, pentru luare de mită, abuz în serviciu având drept consecinţă obţinerea pentru altul a unui folos necuvenit, potrivit Agerpres.
- De asemenea, procurorii au luat măsura controlului judiciar pe o durată de 60 de zile faţă de Sebastian Ghiţă.
În cauză, procurorii au instituit măsura asigurătorie a sechestrului asupra unor bunuri imobile ce aparţin lui Ghiţă şi Bădescu până la concurenţa sumei de 3.533.600 lei.
Dosar nou
Pe 7 iulie, procurorii DNA Ploieşti au deschis un nou dosar penal pe numele deputatului Sebastian Ghiţă şi a fostului primar al Ploieştiului, Iulian Bădescu, faptele având legătură cu mituirea edilului în schimbul obţinerii unei finanţări de la bugetul local pentru un club sportiv susţinut de Ghiţă.
În ordonanţa de efectuare a urmăririi penale se arată că, în cursul anului 2013, Bădescu, în calitate de primar al Ploieştiului şi ordonator principal de credite, a acordat unui club sportiv susţinut de deputatul Sebastian Ghiţă (n.r. - CSU Asesoft Ploieşti), la instigarea acestuia din urmă, o finanţare nerambursabilă suplimentară de la bugetul local, în sumă de 1.500.000 lei, ce constituie atât prejudiciu adus unităţii administrativ teritoriale, cât şi un folos necuvenit obţinut de asociaţia respectivă.
Finanţarea a avut loc în contextul unei selecţii de proiecte privind programul 'Promovarea sportului de performanţă', organizată de Clubul Sportiv Municipal Ploieşti, aflat în sub autoritatea Consiliului Local Ploieşti.
'Pentru alocarea sumei respective de bani, suspectul Bădescu Iulian a pretins şi primit de la suspectul Ghiţă Sebastian Aurelian, prin intermediul unei societăţi comerciale controlate de acesta din urmă, un imobil (casă de locuit) situat în municipiul Ploieşti, în valoare de 1.041.600 lei, sumă din care suspectul Bădescu Iulian a suportat personal doar 124.000 lei. Pentru a nu exista suspiciuni cu privire la modul fraudulos de dobândire, imobilul respectiv a făcut obiectul unei pretinse promisiuni bilaterale de vânzare-cumpărare, încheiată în luna august 2013, între două firme controlate de cei doi suspecţi', se arată în documentul citat.
Conform procurorilor, Sebastian Ghiţă a disimulat, în perioada septembrie 2013 - ianuarie 2014, adevărata natură a provenienţei imobilului, prin efectuarea unor plăţi, reprezentând cesionarea fictivă a unei mărci înregistrate la OSIM, din contul unei firme controlate de acesta către o societate administrată în fapt de Iulian Bădescu.
Ulterior, arată anchetatorii, fostul primar al Ploieştiului a transferat această sumă de bani către o altă societate controlată de deputatul Sebastian Ghiţă, justificându-se astfel plata contravalorii imobilului dat cu titlu de mită.