Festivalul de Jazz de la Gărâna începe mâine. Artişti de excepţie promit patru zile de poveste
- Carmen Anghel
- 8 iulie 2015, 14:35
Festivalul de Jazz de la Gărâna a ajuns la cea de a 19-a ediţie. Pe cele trei scene din Poiana Lupului vor urca zeci de artişti de excepţie, din ţară şi din străinătate.
Gărâna Jazz Festival îşi deschide porţile joi, 9 iulie, când, de la ora 19.00, pe scena din Poiana Lupului vor urca Enzo Favata Quartet, Nighthawks,Tigran Hamasyan Trio, Gonzalo Rubalcaba – Volcán Projekt. Festivalul se va încheia duminică noapte, cu reprezentaţia artiştilor români.
„Fanii Garana Jazz Festival urcă joi pe munte pentru că se topesc după jazz. Canicula de peste tot nu înseamnă altceva decât vreme bună la Gărâna. Corturile au început să apară odată cu aterizarea primilor artişti. Cele trei scene vor fi pline de nume grele, nume noi, nume în formare”, ne spun, cu entuziasm organizatorii.
De joi până duminică, muzica va fi prezentă pe scenele din Biserica Veche, Hanul La Răscruce şi pe scena principală din Poiana Lupului.
Chiar şi cu trei câştigători de Grammy în program, fiecare ascultător are propriul „cap de afiş”. Iubitorii jazzului au acum ocazia să-i asculte pe cei de la „Nighthawks”, câştigători de trei ori ai German Jazz Award. Nighthawks şi-au dezvoltat propriul limbaj muzical, revigorand genul electro-jazz cu accente de jazz fusion, pop şi dub. Sau pe Tigran Hamasyan - unicitatea sa îşi are rădăcinile în dexteritatea ieşită din comun cu care mânuieşte clapele pianului, în felul energic în care combină genurile muzicale: jazz, muzica clasică, muzica tradiţională armeană, rock, până la heavy-metal. Dacă nu e de ajuns, vin şi Adam Baldych & Pawel Kaczmarczyk, consideraţi doi dintre cei mai talentaţi şi apreciaţi muzicieni polonezi de jazz din noua generaţie. O altă prezenţă deosebită este Vlatko Stefanovski Trio, macedoneanul Vlatko Stefanovski, care a devenit celebru pentru tehnica sa originală de a cânta la chitară. A colaborat cu muzicieni ca Bojan Z, Goran Bregović, Theodosii Spassov, Manu Katché şi Tony Levin.
Evenimentul zilei vă va ţine la curent cu ce se întâmplă la Gărâna Jazz Festival, prin intermediul unor reportaje zilnice, realizate la faţa locului.
PROGRAMUL GĂRÂNA JAZZ FESTIVAL
Joi, 9 iulie, ora 19.00
Enzo Favata Quartet
Nighthawks
Tigran Hamasyan Trio
Gonzalo Rubalcaba-Volcán Projekt
Vineri, 10 iulie, ora 19.00
Arifa
Adam Bałdych & Paweł Kaczmarczyk
Ralph Towner & Wolfgang Muthspiel
Vlatko Stefanovski Trio
Sâmbătă, 11 iulie, ora 19.00
Renaud Garcia-Fons
Sebastian Spanache Trio
Biréli Lagrène Gypsy Project
Stanley Clarke Quartet
Duminică, 12 iulie, ora 18.00
Stucky / Doran / Studer / Tacuma - Hendrix Project
Snarky Puppy
Stefano Battaglia Trio
Programul spectacolelor la alte scene:
Scena La Răscruce - Gărâna, ora 14.00
Vineri, 10 iulie - DUMItRIO
Sâmbătă, 11 iulie - Twisted Blue
Sâmbătă, 11 iulie - Marius Iacovania & Traian Neagu
Duminică, 12 iulie - Romanian Jam Session
Scena Biserica Veche - Valiug, ora 11
Vineri, 10 iulie - Cári Tibor Project
Sâmbătă, 11 iulie - Nicolas Simion & Zoltán Lantos - Magic Drops
Duminică, 12 iulie - Sebastian Spanache & Teodor Pop
Pe lângă concerte, în cadrul festivalului vor mai avea loc expoziţii, proiecţii de film şi lansări de carte.