Politica
Ponta: În 3 ani de guvernare social-democrată în România s-au creat 231.000 de noi locuri de muncă
- Larisa Bernaschi
- 25 mai 2015, 12:41
Premierul Victor Ponta a precizat, prin intermediul unei postări pe pagina de Facebook, că în cei trei ani de guvernare social-democrată au fost create 231.000 de noi locuri de muncă, iar numărul salariaţilor este, în prezent, de peste 4,5 milioane.
"În cei trei ani de guvernare social-democrată în România s-au creat 231.000 de noi locuri de muncă (nu doar parţiale, ci stabile). Cu peste 4,5 milioane de salariaţi am atins din nou nivelul pre-austeritate (2009), iar rata şomajului a scăzut la un minim de 6,5%. Direcţia este bună, dar nu trebuie să ne oprim aici!", a scris Ponta, citând o statistică a INS.
Premierul a mai susţinut că reducerea CAS cu 5 puncte procentuale, scutirea de impozit pe profitul reinvestit, reducerea TVA la alimente la 9%, dar şi schemele de ajutor de stat şi din fonduri europene pentru subvenţionarea creării de noi locuri de muncă "vor dinamiza piaţa muncii în continuare!"
Recomandările noastre