Republica Moldova se îndepărtează de standardele europene
- Anatol Moraru
- 18 mai 2015, 00:00
Republica Moldova trebuie să continue reforma justiției pentru a ieși de sub monitorizarea APCE și, mai nou, să asigure o investigație corectă a furtului din sistemul bancar
Raportorii Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, Lise Christoffersen și Piotr Wach, au întreprins o vizită de documentare în Republica Moldova.
Una din temele pe care s-a concentrat vizita a fost modul în care este implementat planul de acțiuni privind îndeplinirea angajamentelor asumate în fața Consiliului Europei. Majoritatea acestora se referă la respectarea drepturilor omului, dar și la reforma sistemului judiciar.
Una din remarcile pe care le-a făcut Lise Christoffersen a fost că „a durat ceva timp, după alegerile parlamentare, pentru ca Guvernul și Parlamentul să-și reia funcțiile”.
Încredere în instituții
În privința reformei procuraturii, ea a menționat că s-a înregistrat un progres vizibil și proiectul de lege va fi dezbătut de deputați. Totuși, cei doi oficiali au remarcat că, pe lângă aceste reforme pe care Republica Moldova și le-a asumat încă în anii ’90, acum a apărut o necesitate stringentă de a asigura investigația furtului din sistemul bancar. „Situația ilustrează o preocupare majoră ce ține de lupta împotriva corupției. Sperăm că va fi inițiată o anchetă, iar rezultatul ei va recâștiga încrederea în aceste instituții”, a menționat Lise Christoffersen.
Deși nu au vorbit nimic despre scoaterea Republicii Moldova de sub monitorizarea APCE, cei doi coraportori au sugerat că Republica Moldova nu a realizat progrese de la ultima lor vizită, în luna septembrie 2014, astfel că deocamdată nici nu se ia în discuție așa ceva.
Mai mult, din declarațiile lor reiese că APCE este preocupată de situația din sistemul bancar moldovenesc.
În plus, o „probă de foc” o va constitui și alegerea șefului statului, care trebuie să aibă loc în mai puțin de un an. Co-raportorii au declarat că urmăresc cu atenție acest subiect și le-au solicitat politicienilor de la Chișinău să urgenteze o reformă constituțională, care ar modifica procedura de alegere a președintelui, astfel încât în 2016 să nu apară un nou blocaj politic, la fel ca în anii 2009-2012.