De unde? În primul rând de aici: în legislația în vigoare, o persoană dovedită victimă a unei erori judiciare are dreptul la repararea de către stat a pagubei suferite, indiferent dacă pedeapsa aplicată a fost sau nu a fost pusă în executare.
La fel, o persoană privată ilegal de libertate în cursul procesului penal are dreptul la repararea pagubei. Aceste acțiuni sunt soluționate de către instanța de judecată, la cererea celor îndreptățiți.
În situația în care instanța de judecată dă câștig de cauză victimei printr-o hotărâre definitivă, statul, prin Ministerul Finanțelor Publice, plătește victimei suma astfel hotărâtă de la buget, adică de la contribuabili, de la noi, ăștia. Potrivit legislației actuale, statul „se poate îndrepta” împotriva magistraților care, cu rea credință sau din culpă gravă au provocat prejudicii în exercițiul profesiei. Subliniem, „se poate îndrepta”, nu „este obligatoriu să se îndrepte”, pentru că legea nu prevede când să se îndrepte și când să nu se îndrepte, este facultativă îndreptarea asta. Mai precis, nu se îndreaptă, pentru că nu s-a îndreptat niciodată împotriva niciunui magistrat.
În inițiativa legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr. 153/2010 privind Codul de procedură penală și a Legii 286/2009 privind Codul penal, printre altele, se prevede că în cazul în care repararea pagubei a fost acordată potrivit celor arătate mai sus, ca și în situația în care statul roman a fost condamnat de către o altă instanță internațională, cum ar fi CEDO, promovarea acțiunii de recuperare a sumei achitate are caracter obligatoriu împotriva persoanei, a magistratului care, cu rea credință sau din culpă gravă, a provocat situația generatoare de daune, sau împotriva instituției la care această persoană este asigurată pentru despăgubiri în caz de prejudicii provocate în exercițiul funcțiunii.
Pe scurt, în legislația actuală, statul „se poate îndrepta” împotriva magistratului vinovat, pe când, dacă s-ar opera modificarea, statul ar fi obligat să se îndrepte - ar fi obligat la ceea ce se cheamă acțiune în regres - împotriva magistratului găsit vi-novat, situație în care magistratul ar pune banul jos sau ar fi executat silit. „Așa, și ce?”, m-ar putea întreba cei din galeria SRI-DNA-ICCJ. Nimic altceva, decât că procurorilor, magistraților în general, li s-ar tăia cheful de executat ordine, de vopsit dosare, de călcat legea în picioare, de a activa în justiție ca ofițeri sub acoperire, de a se lăsa șantajați - ca să o scurtăm, de a fi infractori în săvârșirea actului profesional. Asta pentru că ar ști exact la ce se expun!
Cei șantajabili ar trece rapid în avocatura, ofițerii sub acoperire s-ar cere afară, frica judecătorului de fond față de măsurile preventive - dispuse anterior de judecătorul de drepturi și libertăți - de a pronunța vreo achitare, ar dispărea, cei slabi de înger ar găsi tăria să spună „nu”, din spaimă că ar putea ajunge datori pe viață, iar canaliile ariviste s-ar gândi de șapte ori până să-și facă nevoile în ea de lege și de drepturi cetățenești.
Opiniile exprimate în paginile ziarului aparțin autorilor.
Recomandările noastre
