GEST SÂNGEROS al unui angajat din Hunedoara care nu și-a primit BANII

GEST SÂNGEROS al unui angajat din Hunedoara care nu și-a primit BANII

Drept pedeapsă că nu și-a primit salariul la timp, un cioban din Hunedoara și-a înjunghiat angajatorul. Totul s-a petrecut în localitatea Stănija, acolo unde ciobanul muncea la stână.

Ciobanul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile și e învinuit de tentativă de omor, informează voceatransilvaniei.ro, citând Agerpress.

"Deşi viața persoanei vătămate nu a fost pusă în pericol, practica judiciară s-a pronunțat constant în sensul că atunci când zona vizată de agresor este o zonă vitală, iar obiectul vulnerant este capabil să producă moartea victimei sunt întrunite elementele de tipicitate ale infracţiunii de omor în formă tentativei", a explicat purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara, procurorul Mirela Negruțiu.

Potrivit procurorilor, pe fondul consumului de alcool, între cei doi bărbați a izbucnit un conflict spontan. La un moment dat, ciobanul care avea de primit suma de 1000 de lei a pus mâna pe cuțit și l-a înjunghiat, din spate, pe angajator. Victima a reușit să fugă de la fața locului și va avea nevoie de 10 zile de îngrijiri medicale.

 

Ne puteți urmări și pe Google News