Sub apă la MINUS 20 de grade. Ce se ascunde sub gheţurile din lacul Baikal întrece orice imaginaţie | GALERIE FOTO

Sub apă la MINUS 20 de grade. Ce se ascunde sub gheţurile din lacul Baikal întrece orice imaginaţie | GALERIE FOTO

Baikal, cel mai mare rezervor de apă dulce al planetei, este supranumit pe bună dreptate „Perla Siberiei“, aşa că nu este de mirare că fotografii din toată lumea sunt dispuşi să înfrunte condiţiile vitrege pentru a surprinde magia lacului.

La fel s-a întâmplat şi în cazul lui Andrey Nekrasov, un talentat fotograf din Odesa, care a ţinut să surprindă turquoise-ul gheţurilor şi din altă perspectivă, cea subacvatică. Rezultatul este cu adevărat remarcabil, fotografiile fiind magnifice.

Fotografiile au fost realizate în acest an, în 27 aprilie, când afară erau minus 20 de grade, precizează English Russia, care a făcut publice câteva dintre aceste imagini.  

Lacul Baikal are 23 de mii de km cubi de apă şi este şi cel mai adânc lac din lume, având 1.637 de metri. Dar nu aceste caracteristici au făcut din el unul dintre fascinante locuri de pe planetă.

Fascinantă este gheața turcoaz, care se așterne cât vezi cu ochii. Fenomenul se datoreaxă reflexiei razelor de soare, care în acest loc unic pe planetă crează un efect ireal.

În plus faptul că este recunoscut ca fiind locul unde se adună șamanii și legendelor care circulă pe seama sa,  fac din Lacul Baikal un punct de atracție irezistibil pentru amatorii de senzații tari. În 1996 a fost declarat sit al Patrimoniului Mondial UNESCO.

Insula Olhon, cea mai mare de pe Baikal, îi atrage ca un magnet pe turişti, cu toate că nu e chiar floare la ureche să ajungi acolo. De la Irkutsk până pe insulă sunt aproape 400 de kilometri. După vreo 170 de km de astfalt, începe un drum rustic și greu accesibil.   Oamenii locului spun că şamanii interzic asfaltarea drumurilor, deoarece există credința că odată asfaltată șoseaua, sufletele şamanilor morţi nu vor mai putea ajunge la malul lacului ca să bea apă.

Legendele celui mai adânc lac din lume se păstrează încă din vremurile lui Ginghis Han, iar oamenii nu se abat de la ele pentru ca „şarpele cel fioros“ să nu se înfurie. Din cauza adâncimii, pe lac pot apărea din senin valuri uriașe care pot ucide chiar şi cei mai experimentaţi pescari.

Ne puteți urmări și pe Google News