Reducerea TVA la apa de consum, analizată de Guvern

Reducerea TVA la apa de consum, analizată de Guvern

Propunerea privind reducerea TVA la apa de consum va fi analizată de miniştrii social-democraţi, a declarat premierul Victor Ponta, care a precizat că susţine o astfel de "reglementare europeană".

"A fost o propunere din partea unor colegi ai noştri (reducerea TVA la apa de consum - n.r.). Dar am cerut pentru luni să avem o analiză - ce înseamnă, cât costă, cui se adresează -, pentru că e o măsură mai puţin fiscală cât una socială. Şi dna Rovana Plumb, care a avut această propunere mai demult, împreună cu dl Teodorovici, cu ceilalţi colegi ai noştri parlamentari, luni ne prezintă o analiză", a declarat Victor Ponta la sediul PSD, potrivit Agerpres.

Întrebat dacă este de acord cu o astfel de propunere, el a răspuns: "Evident. De altfel, e o reglementare practicată la nivel european. Şi, dacă am ajuns cu alimentele la reglementarea europeană - că doar Danemarca şi Ungaria n-au TVA la produse alimentare - ca şi la celelalte produse la fel şi cu altele cum e apa, da, putem să mergem pe reglementări europene. Important este să ajustăm impactul (bugetar - n.r.)", a adăugat preşedintele PSD.

El a reamintit că de la 1 iunie intră în vigoare ordonanţa privind reducerea TVA la 9% la toate produsele alimentare, aceasta fiind publicată în Monitorul Oficial.

"Toată lumea îşi pregăteşte contabilitatea, totul este făcut, impactul bugetar. Orice altă măsură o discutăm la momentul la care avem toate datele. Cred că e prea repede 1 iunie (pentru reducerea TVA la apă - n.r.)",