Victor Ponta: “Senatorii nu sunt angajaţii unui procuror DNA”
- Daria Andrie ş
- 20 aprilie 2015, 11:51
Premierul României, Victor Ponta, a făcut declaraţii despre cum funcţionează justiţia în România, dar şi despre cazul fostului ministru al Transporturilor, Dan Şova.
“De fiecare dată reținerea a fost că dacă vorbește ministrul Justiției înseamnă că vorbește primul ministru, înseamnă că guvernul vrea să controleze justiția, lucru pe care nu mi-l doresc. Există situații în care chiar eu i-am spus domnului ministru Cazanciuc, când a fost chestia aia cu un procuror de la DNA care s-a dus să îi ancheteze pe senatori cum au votat, i-am spus eu, guvernul, voi, miniștrii, nu vă adresați Parlamentului direct. Eu când răspund la o interpelare trimit sub semnătura mea către președinții camerelor, președintele țării dacă se adresează Parlamentului o face sub semnătură, nu pune un consilier sau un portar, vezi că e o încălcare gravă a unei reguli de procedură care de fapt înseamnă respect între instituții. Mi-a zis că o să vorbească cu procurorul general, că o să le spună că aici e vorba de respect, senatorii nu sunt angajații unui procuror de la DNA cum evident nici procurorii nu sunt angajații Senatului, tocmai asta înseamnă respectul între instituții”, a spus premierul Victor Ponta duminică la Antena 3, la emisiunea “Punctul de intalnire”.
Cât despre cazul Şova, premierul a adăugat că nu înțelege de ce procurorul de caz nu îl trimite în judecată, ci vrea să îl aresteze. “Evident că mă întreb și eu ca orice om mai ales că am văzut o cerere a domnului Șova la Curtea supremă să fie trimis în judecată. Omul a zis, trimiteți-mă în judecată și procurorul a zis nu vreau să te trimit în judecată, eu vreau să te arestez. Nu înțeleg chestia asta. Mă enervează în continuare persistența cu care propaganda îi prostește pe oameni, că s-a împiedicat justiția în cazul lui Șova sau în cazul nu știu care. Nu s-a împiedicat, că toți parlamentarii pot fi trimiși în judecată fără să ceară aprobarea Parlamentului”, a menționat premierul.