Zborurile din toată Europa, perturbate de greva controlilor de trafic francezi

Zborurile din toată Europa, perturbate de greva controlilor de trafic francezi

O grevă declanşată de un sindicat francez al controlorilor de trafic aerian a cauzat miercuri perturbări, aşa cum era de aşteptat.

Pe aeroporturile pariziene Orly şi Roissy, companiile şi-au anulat preventiv 40% din zborurile lor, potrivit unor surse aeroportuare, informează AFP, preluată de Agerpres

''Perturbările sunt pentru moment conform previziunilor Direcţiei Generale a Aviaţiei Civile (DGAC) '', a precizat, cu puţin timp înainte de 06.00 GMT, una dintre aceste surse, evocând 'anulări programate ale zborurilor' şi 'uşoare întârzieri', atât la Roissy cât şi la Orly. 

La începutul dimineţii, nu a fost semnalată nicio anulare de ultim minut a vreunei curse, o aşa-zisă 'anulare la cald'. 'Situaţia va evolua fără îndoială' în timpul zilei, cu 'întârzieri care s-ar putea acumula şi deveni importante', a comentat această sursă. 

Sindicatul SNCTA, ce reuneşte 41% dintre cei 4.000 de controlori de trafic aerian, i-a îndemnat pe supraveghetorii de trafic aerian să-şi oprească activitatea pe 8 şi 9 aprilie, între 16 şi 18 aprilie şi între 29 aprilie şi 2 mai. Sindicatul a cerut negocieri, în special cu privire la organizarea muncii şi scăderea la 59 de ani a limitei de vârstă pentru pensionarea controlorilor de trafic. 

Ne puteți urmări și pe Google News