„De la fermă până în farfurie, mâncarea sigură să fie”

„De la fermă până în farfurie, mâncarea sigură să fie”

Ziua Mondială a Sănătăţii este sărbătorită, în fiecare an, la 7 aprilie, pentru a marca întemeierea Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) în anul 1948 şi reprezintă o oportunitate pentru locuitorii din orice comunitate să se implice în activităţi care pot duce la o stare de sănătate mai bună.

Tema pentru Ziua Mondială a Sănătătii 2015 este Siguranţa Alimentaţiei, o temă de maximă importanţă pentru toţi oamenii de pe planetă şi pentru multe părţi interesate, incluzând guvernele, societatea civilă, sectorul privat, precum şi agenţiile interguvernamentale, informează Institutul Naţional de Sănătate Publică.

La nivel global, bolile transmise prin alimente duc anual la decesul a a

Proximativ două milioane de persoane, din care o proporţie însemnată sunt copii. Alimentele pot conţine bacterii, virusuri, paraziţi sau substanţe chimice

responsabile de peste 200 de maladii, de la boala diareică acută şi până la cancer. Bolile transmise prin alimente pot influenţa dezvoltarea socio -

economică prin împovărarea sistemelor de sănătate, afectarea economiilor naţionale, a turismului şi comerţului.

Modificările în producţia, distribuţia şi consumul alimentelor, modificările de mediu, apariţia de noi germeni patogeni, rezistenţa microbiană dar şi intensificarea turismului şi comerţului, cu posibilitatea de diseminare fără a ţine cont de graniţe, impun întărirea sistemelor de siguranţa alimentaţiei , atât la nivel naţional cât şi internaţional.

Toţi cei implicaţi în lanţul alimentar , de la fermieri, producători şi până la vânzători sau consumatori, au responsabilităţi majore în domeniul siguranţei alimentaţiei.

 

Scopul campaniei de anula cesta este de a stimula guvernul să îmbunătăţească siguranţa alimentaţiei (prin campanii de sensibilizare a publicului şi evidenţierea acţiunilor în curs de desfăşurare în acest domeniu), precum şi încurajarea consumatorilor pentru a se asigura că alimentele din farfuria lor sunt sigure (să pună întrebări, să verifice etichetele, să urmeze sfaturile de igienă).

Siguranţa alimentaţiei este un domeniu de acţiune al sănătătii publice care protejează consumatorii de riscurile de toxiinfecţie alimentară sau alte boli

acute sau cronice transmise prin alimente.

Ziua Mondială a Sănătăţii din 2015 este considerată o oportunitate pentru

sensibilizarea persoanelor care lucrează în diferite sectoare guvernamentale, fermieri, producători, comercianţi, personal medical dar şi consumatori, cu privire la importanţa siguranţei alimentaţiei, la rolul pe care fiecare trebuie să-

l adopte.

Astfel, campania este centrată pe cele Cinci mesaje cheie pentru siguranţa alimentaţiei, concepute de OMS: 1. Păstraţi curăţenia, 2. Separaţi alimentele gătite de cele crude; 3. Gătiţi cât mai bine alimentele; 4. Păstraţi alimentele la temperaturi sigure; 5. Folosiţi surse de apă şi materii prime sigure.

În România, Campania de celebrare a Zilei Mondiale a Sănătăţii, având sloganul „De la fermă până în farfurie, Mâncarea sigură să fie” este coordonată de Ministerul Sănătăţii prin Institutul Naţional de Sănătate Publică.

 

Ne puteți urmări și pe Google News