ACORD NUCLEAR. Negociatorul iranian, primit ca un EROU pe străzile din Teheran
- Simona Stupar
- 3 aprilie 2015, 16:19
Puterile globale au căzut de acord asupra unui acord cu Iranul. Negociatorul iranian, ministrul de Externe, Mohammad Javad Zarif, a fost primit ca un erou pe străzile din Teheran.
Marile puteri ale lumii și Iranul au anunțat, azi-noapte, că au făcut „pași decisivi” pentru un acord comprehensiv, care va restricționa programul nuclear al Iranului, pentru cel puțin un deceniu, în schimbul ridicării sancțiunilor economice.
S-a ajuns la un acord de principiu după un maraton de negocieri de opt zile, în Lausanne, Elveția, negocieri conduse de secretarul de Stat american, John Kerry, și de omologul său iranian, Mohammad Javad Zarif, discuțiile ajungând până târziu în noapte, în încercarea de a se ajunge la un compromis acceptabil.
Deși câteva detașii importante nu au fost, deocamdată, clarificate, cele două părți au anunțat că au great asupra unor „parametri-cheie” ai unui acord, ce va fi completat cu câteva anexe tehnice, până în 30 iunie.
Printre prevederile esențiale, se află aceea că Iranul nu va îmbogăți urniu la cel mai mare complex nuclear secret al său, la Fordow, care aproape a atras raidurile aeriene israeliene, atunci când a fost descoperit în 2009.
Oamenii au ieșit să sărbătorească în stradă, în Teheran, dansând de bucurie și împărțind dulkciuri. Într-o înregistrare video, postată pe Facebook, un grup de femei se aud cum aplaudă și strigă: „Mulțumim, Rouhani!”.
La o conferință de presă, Zarif a avertizat că părțile implicate mai au de lucru încă pentru a ajunge „acolo unde doresc” și a adăugat că acordul pe această problemă este separat de alte probleme importante ale relației Iran-SUA, și că va dura mai mult timp pentru a se contrui o relație de încredere. „Aceasta este o încercare de a rezolva problema nucleară...Noi avem diferențe serioase cu Statele Unite”, a precizat el.
Iran urmează să-și reducă numărul centrifugelor de primă generqație cu două treimi, de la 19.000 câte există în prezent, la 6.104 și nu va îmbogăți uraniul peste limita de 3,67% timp de 15 ani.
Iranul, care a evitat inspecțiile internaționale în trecut, a fost de acord să se supună verificărilor făcute de Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) atât în ceea ce privește activitățile nucleare prezente, cât și cele trecut, prin „acces anunțat” și „ proceduri agreate”. Nu se știe exact care vor fi acestea.
În schimb, UE și SUA au fost de acord să ridice sancțiunile economice „simultan” cu verificările făcute de AIEA, care vor atesta că Iranul și-a respectat „angajamentele nucleare-cheie”.