Senatorii îi scapă pe medici de malpraxis

Senatorii îi scapă pe medici de malpraxis

Medicii români ar putea scăpa basma curată în cazul unui malpraxis, după ce senatorii au adoptat un poroiect de modificare a legii privind reforma sănătăţii.

 Proiectul a primit aviz negativ de la Ministerul Sănătății, care lucrează la o nouă lege a malpraxisului. Proiectul va fi trimis la Camera Deputaţilor, care este for decizional în acest caz. Evenimentul Zilei vă prezintă cele mai importante modificări adoptate de senatori:

Termenul de prescriere a faptelor de malpraxis a scăzut de la trei la un an, ceea ce i-ar putea scăpa pe mulţi medici de acuzaţiile de malpraxis.

Cazurile de malpraxis nu vor mai ajunge în justiţie. Despăgubirile urmând să fie făcute doar pe cale amiabilă şi prin negociere.

Plafonul maxim al despăgubirilor a fost stabilit la maximum 60 de câştiguri salariale medii brute pe economie, adică aproximativ 32.000 de euro.

Cadrele medicale vor fi obligate să încheie o asigurare de răspundere civilă pentru prejudiciile aduse pacienţilor. Asigurătorul medicilor trebuie să facă o ofertă pacienţilor prejudiciaţi. Aceasta trebuie să acopere inclusiv daunele morale.