UCRAINA. Puternicul oligarh Igor Kolomoiski, schimbat din funcția de guvernator al regiunii Dnipropetrovsk
- Simona Stupar
- 25 martie 2015, 10:38
Preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko, l-a revocat în cursul nopţii de marţi spre miercuri din funcţia de guvernator al regiunii Dnipropetrovsk pe influentul oligarh Igor Kolomoiski, unul dintre cei mai puternici şi mai bogaţi oameni din Ucraina, ale cărui afaceri se întind de la domeniul bancar până la mass-media, metalurgie şi aviaţie.
Revocarea din funcţie prin decret prezidenţial a lui Kolomoiski - a cărui avere a fost estimată de versiunea ucraineană a Forbes la 1,8 miliarde de dolari la începutul anului 2015 - intervine după o serie de incidente, amintind de atacurile de tip rider (preluarea prin forţă) asupra companiilor Ukratransnafta şi Ukrnafta, controlate de Kolomoiski.
Potrivit agenţiilor de presă ucrainene, preşedintele Petro Poroşenko şi Igor Kolomoiski (52 de an) s-au întâlnit în timpul nopţii la sediul preşedinţiei ucrainene, iar în cadrul întâlnirii omul de afaceri şi-a prezentat demisia din postul de guvernator. 'Preşedintele a acceptat demisia înaintată de Igor Kolomoiski', numit în martie 2014 la conducerea regiunii Dnipropetrovsk, potrivit unui comunicat al preşedinţiei de la Kiev.
În acelaşi timp, Poroşenko a promulgat amendamentele la legea cu privire la societăţile pe acţiuni, modificări destinate să limiteze controlul exercitat asupra acestor societăţi de către acţionarii minoritari.
'Noi trebuie să asigurăm pacea, stabilitatea şi liniştea. Regiunea Dnipropetrovsk ar trebui să rămână un bastion al Ucrainei în est, pentru a apăra pacea şi liniştea cetăţenilor', a spus Poroşenko, anunţând că interimatul la conducerea regiunii Dnipropetrovsk îl va asigura Valentin Reznicenko, guvernatorul în exerciţiu al regiunii Zaporojie.
Chiar dacă este situată lângă Doneţk, regiunea Dnipropetrovsk a rezistat apelurilor separatiştilor proruşi, în special, graţie lui Igor Kolomoiski, care literalmente a cumpărat pacea socială şi a împiedicat propagarea insurecţiei proruse pe teritoriul regiuni. El din fondurile proprii a finanţat mai multe batalioane de voluntari angrenate de partea Kievului în conflictul din estul Ucrainei.
Aprobarea la 19 martie de către Rada Supremă (parlamentul unicameral ucrainean) a modificărilor la legea cu privre la societăţile pe acţiuni a provocat însă un conflict între preşedinte şi guvern, pe de o parte, şi Igor Kolomoiski şi echipa sa, pe de altă parte. Varianta revizuită a legii reduce cvorumul pentru reuniunile acţionarilor marilor companii de la 60% la 50% plus o acţiune.
În urma acestei legi, Kolomoiski nu doar că a pierdut controlul asupra Ukrnafta, una din cele mai mari companii petroliere din Ucraina, ci şi a fost nevoit să restituie statului dividende de miliarde de hrivne.