UN MILION de protestatari, în stradă, împotriva PREȘEDINTELUI
- Simona Stupar
- 16 martie 2015, 09:44
Aproape un milion de brazilieni au protestat, ieri, față de președinta Dilma Rousseff, în 74 de oraşe, dintre care mai mult de jumătate la Sao Paulo (sud-est), potrivit estimărilor poliţiei militare.
La Sao Paolo, capitala economică a gigantului latino-american şi fief al opoziţiei, un cortegiu imens reunea către ora locală 15:20 (19:20 GMT), circa 580.000 de oameni pe bulevardul Paulista din centrul oraşului, a anunţat poliţia militară locală pe contul său de Twitter, potrivit AFP; citată de Agerpres.
Şi la Rio de Janeiro au protestat sute de mii de oameni.
Protestul din Rio a început pe plaja din Copacabana şi a depăşit chiar şi cele mai optimiste aşteptări în ceea ce priveşte participarea.
Organizatorii protestelor sunt grupuri civice din care fac parte opozanţi neafiliaţi politic.
Manifestanţii au strigat lozinci împotriva Dilmei Rousseff şi împotriva corupţiei.
Majoritatea protestatarilor din Rio făceau parte din clasa medie sau bogată, clasă care la alegerile din octombrie 2014 a votat în masă în favoarea opoziţiei.