Când iubirile secrete ies la iveală...

Când iubirile secrete ies la iveală...

Ce-ar fi dacă toţi băieţii de care te-ai îndrăgostit vreodată ar afla ce-ai simţit pentru ei... în acelaşi timp? O emoţionantă explorare a iubirii adolescentine apărută la Editura Trei sub semnătura lui Jenny Han.

Lara Jean păstrează cu sfinţenie nişte scrisori de dragoste într-o cutie de pălării rămasă de la mama sa. Scrisori pe care însă... nu le-a primit, ci doar le-a scris. Câte una pentru fiecare băiat de care a fost îndrăgostită. Când scrie, Lara îşi deschide inima şi mărturiseşte tot ceea ce n-ar avea curajul să spună cu voce tare. Scrisorile sunt secretul ei. Nimeni altcineva nu trebuie să le vadă. Numai că într-o bună zi cineva le expediază, iar lumea imaginară pe care Lara o ţinea ascunsă scapă dintr-odată de sub control.

„Felul de a fi al Larei Jean – cu capul în nori, timidă, capabilă de emoţii puternice şi complet naivă când vine vorba de băieţi – sporeşte farmecul acestei poveşti speciale” – Publishers Weekly

Jenny Han a scris primul său roman, Shug (2006) pe când era încă la colegiu. Au urmat seriile de succes The Summer I Turned Pretty (bestseller New York Times) şi Burn for Burn (scrisă împreună cu Siobhan Vivian). Sensibil şi amuzant, Tuturor băieţilor pe care i-am iubit (2014) sondează trăirile unei adolescente în pragul maturizării, care descoperă cât de important este să-ţi asumi sentimentele şi să-ţi asculţi inima.

„Nu sunt scrisori de dragoste în toată puterea cuvântului. Scrisorile mele sunt pentru momentul în care nu vreau să mai fiu îndrăgostită. Sunt de rămas-bun. Pentru că, după ce îmi termin scrisoarea, nu mai sunt consumată de propria dragoste, care devorează totul. Dacă dragostea e ca o posedare, poate că scrisorile mele sunt propriile exorcizări. Scrisorile mă eliberează. Sau cel puţin ar trebui”.

 

Ne puteți urmări și pe Google News