DECIZIE. George Copos va rămâne după gratii

DECIZIE. George Copos va rămâne după gratii

Deși spera că va fi eliberat condiționat, George Copos va rămâne, în continuare, în arest, la Penitenciarul Rahova.

George Copos va rămâne în arest, pentru că Judecătoria Sectorului 5 i-a respins cererea de eliberare condiționată. Fostul patron al Rapidului a fost condamnat la patru ani de detenție, în „Dosarul Transferurilor” și „Loteria I”.

„În baza art.587 C.pr.pen cu referire la art.60 C.pen din 1969 rap. la art.59 C.pen din 1969 respinge ca neîntemeiată propunerea de liberare condiţionată formulată de către Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Rahova privind pe condamnatul Copos Gheorghe. In baza art.587 alin.2 C.pr.pen stabileşte termen de reînnoire a cererii la data de 01.06.2015. În baza art.275 alin.3 C.pr.pen cheltuielile judiciare avansate de către stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 25.02.2015”, se precizează în decizia instanței.