Liviu Babeș, jertfa uitată
Printre atâția lași ai momentului, Liviu Babeș este un sfânt. Într-o țară în care prostestul era interzis el și-a dat foc pe pârtia „Bradul” din Brașov pentru ca urmașii săi să aibă dreptul să-și dea foc. Astăzi, locul unde s-a petrecut grozăvia în urmă cu 26 de ani este delimitat de o cruce ruginită de fier, la doi metri de un bar.
Peste câteva zile, pe 2 martie, se adună 26 de ani de când Corneliu Liviu Babeș și-a dat foc pe o pârtie din Poiana Brașov. A ars pentru că detesta regimul autoritar, a lăsat un mesaj agățat într-un brad prin care cerea stoparea crimelor. În peste 40 de ani de teroare, electricianul și pictorul brașovean Babeș a fost printre puținii români care s-au sinucis de dragul libertății.
Gest extrem, autoincendierea, presupune în primul rând un curaj extrem. A murit la 47 de ani într-un mod considerat de cei mai mulți compatrioți, degeaba. Soția sa a povestit că, după jertfă, prietenii cu care asculta muzică în blestemații ani 80 nu au mai dorit să o primească în cercul lor de frica Securității. Oameni care, până la moartea lui Liviu Babeș se declarau normali și prieteni i-au întors spatele și s-au delimitat de protestul soțului.
Un sfert de secol mai târziu, într-o Românie liberă, concetățenii mei își dau foc pe capete. Cel mai recent caz a fost înregistrat într-o comună din Botoșani. Supărat că a fost părăsit de iubită înainte de Dragobete, un tânăr de 20 de ani s-a autoincendiat cu butelia de gaz, apoi a sărit pe geam. În urmă cu câteva zile, un șofer beat s-a stropit cu benzină și și-a dat foc în fața polițiștilor pe motiv că s-a certat cu soția. Anul trecut, alt român, înglodat în datorii, și-a dat foc în fața Finanțelor din Onești, în semn de protest, pentru că nu a fost păsuit la plată.
Printre atâția lași ai momentului, Liviu Babeș este un sfânt. Într-o țară în care prostestul era interzis el și-a dat foc pe pârtia „Bradul” din Brașov pentru ca urmașii săi să aibă dreptul să-și dea foc. Astăzi, locul unde s-a petrecut grozăvia în urmă cu 26 de ani este delimitat de o cruce ruginită de fier, la doi metri de un bar.
În mod normal, Liviu Babeș ar trebui comparat cu Jan Palach, studentul ceh care și-a dat foc în Praga anului 1969. Tânărul care a protestat până la sacrificiul suprem împotriva sistemului comunist care îi ucidea visele a devenit o legendă în lume. Am întâlnit turiști americani interesați de mormântul lui Palach, nu de locul morții sale, pe care l-au atins cu frunțile, nu cu tălpile. „Ignoranții” de americani cunoșteau și recunoșteau gestul tânărului Palach ca un act de bravură. Noi, patrioții care-l declarăm prin vot în Parlament pe Avram Iancu „erou al națiunii române”, nu suntem în stare să mutăm, dracului, barul.
Recomandările noastre
