Florin Segărceanu: „E cea mai bună generație din istorie”

Florin Segărceanu: „E cea mai bună generație din istorie”

Fostul tenismen spune pentru EVZ că naționala de Fed Cup i-a luat fața celei de Cupa Davis, iar actualul grup de fete este cel mai valoros pe care l-a avut România.

Naționala de Fed Cup a României a obținut o victorie de poveste, weekend-ul trecut, la Galați, în fața reprezentativei Spaniei, scor 3-2, și va lupta pentru intrarea în Grupa Mondială, alături de marele forțe ale tenisului.

Adversari dificili în play-off

Astăzi, în urma tragerii la sorți, sportivele „tricolore” vor afla peste ce adversar vor da în meciul de baraj care le poate duce în elită.

Canada, Australia, Italia sau Polonia sunt posibilii adversari ai României în play-off

 Canada, Australia, Italia sau Polonia sunt posibilele adversare ale României. Florin Segărceanu, unul dintre cei mai importanți tenismeni români, component și căpitan nejucător al naționalei de Cupa Davis, remarcă interesul pe care jucătoarele de astăzi au reușit să-l capteze.

FOTO : Florin Segărceanu

„Este firesc ca lumea să-și îndrepte atenția către tenisul feminin și implicit către Fed Cup. Când o ai în echipa națională pe Simona Halep, jucătoarea de pe locul al 3-lea al clasamentului mondial, nici nu poate fi altfel. Plus că mai e și Irina Begu, în vizibilă creștere, Monica Niculescu, avem foarte multe talente. E cea mai bună generație din istoria tenisului românesc. De aceea, tenisul masculin și Cupa Davis au pierdut întrecerea popularității”, ne-a supus Segărceanu. El se așteaptă ca naționala să promoveze în lumea bună a tenisului.

„Au avut forța să depășească si momentele neprielnice”

„Victoria cu Spania a pus bazele unei echipe omogene. S-a văzut că fetele au avut forța să depășească și momentele neprielnice. În Grupa Mondială au ocazia să demonstreze că pot și mai mult.” În ceea ce-o privește pe Simona Halep, „prima rachetă a țării”, Segărceanu este convins că sportiva din Constanța mai poate acumula experiență.

În doi ani poate câștiga un Mare Șlem

„La Simona s-a văzut că nu a mai avut exepriența unor astfel de partide, jucate pentru națională, în fața unui public fierbinte care așteaptă totul de la ea. Nu e problemă. E tânără, are timp să învețe. Cred că la ea apasă și presiunea mediatică. Dar a început să se obișnuiască și cu asta. E de așteptat ca în următorii doi ani să poată câștiga un turneu de Mare Șlem”, ne-a mai spus fostul tenismen. Altfel, Simona Halep va juca un meci demonstrativ, în jurul datei de 1 mai, la Sibiu, cu președintele Klaus Iohannis.