Rada Supremă a Ucrainei a adoptat o lege prin care declară Rusia stat agresor în Estul Ucrainei. Un asemenea pas poate fi un gest politic cu relevanță internă, dar la nivel internațional o asemenea decizie afectează fundamental atât negocierile, cât și postura Federației Ruse. Dacă ar fi adoptat o asemenea rezoluție Consiliul de Securitate al ONU, sau dacă măcar ar fi abordat tema – Rusia e stat membru și veto- ul său ar fi fost implicit – el însemna că Rusia putea fi condamnată în forma în care a fost Irakul în primul război din Golf, pentru agresiunea împotriva Kuweitului, și comunitatea internațională era obligată să reacționeze.
Ce avem în fapt? SUA, NATO și UE, chiar în ultimele documente ale reuniunilor tratează Federația Rusă drept stat implicat în Estul Ucrainei, în agresiunea militară de tip război hibrid care se desfășoară acolo. Nu e vorba despre o invazie pe scară largă a trupelor ruse în Ucraina, nici măcar despre asumarea trupelor care au pătruns și luptă în estul Ucrainei. Vladimir Putin a recunoscut asta cu „omuleții verzi” din Crimeea, nu și cu Estul Ucrainei, acolo unde hainele militare stock au fost înlocuite cu unele vechi și ponosite, armamentele sunt mai degrabă unele de proveniență sovietică, care ar fi putut să se afle lesne și pe teritoriul ucrainean. Mai greu cu lansatoarele de rachete Buk și cu dronele ruse, acolo unde e mai greu de spus că au fost produse în fosta URSS.
Deci aparența este salvată parțial, există date ce dovesc – vezi și ultimul discurs al lui Obama în materie – că Rusia antrenează trupe și „voluntari”, trimite armamente, suplinește cu muniție și hrană, coordonează, ba are și trupe pe teren. Totuși nu poate fi lesne declarată stat agresor, la limită poate fi acuzată de susținerea trupelor separatiste, poate fi părtaș la agresiunea indirectă, prin intermediari, a Ucrainei. E adevărat că, pe măsură ce trece timpul, devoalarea prezenței soldaților ruși pe teren e tot mai simplă și probele se multiplică, iar negarea e tot mai dificilă.
Cea mai ciudată afirmație aparține ministrului de Externe Lavrov, care susține nu că Rusia nu ar avea trupe și soldați și tehnică în estul Ucrainei, ci că „nu există probe care să arate că trupele ruse se află în Estul Ucrainei”. O nuanță pe care un diplomat versat nu putea să o evite, dar care devoalează în egală măsură pe cât ascunde realitatea din teren.
Această realitate se traduce și în reacția internațională față de criza din Estul Ucrainei. Astfel, după ce a furnizat ajutoare umanitare și „ajutor militar neletal”, astăzi, SUA „analizează transferul de ajutor letal”, la nivelul „armementului defensiv” către Armata ucraineană. Introducerea de „ajutor letal și armament ofensiv” – dacă se ajunge vreodată acolo - incumbă, în mod automat, implicarea în conflict, o responsabilitate directă, legitimitatea intervenției și o recunoaștere, fie și tacită, că avem de a face cu o agresiune directă a statului Federația Rusă în estul Ucrainei. Nu suntem încă acolo.
Recomandările noastre
