EVZ vă prezintă povestea tehnicianului român care a trăit experiențe formidabile în ultimii 14 ani în timp ce a lucrat în Siria, Liban, Eritrea, Uganda, Ghana și Oman.

Dorian Marin (54 de ani) este un personaj destul de puțin cunoscut în fotbalul autohton. Și asta pentru că în urmă cu 14 ani a plecat din România și a decis să-și încerce norocul în Siria.

A ajuns în Orientul Mijlociu, i-a plăcut, s-a acomodat și a început să muncească în zone unde terenurile de fotbal nu mai fuseseră călcate de picior românesc. A trăit evenimente fabuloase în Liban, Eritrea, Uganda, Ghana sau Oman și spune că s-ar întoarce să antreneze în România, dacă ar primi o ofertă cumsecade.

Născut la Sascut, Dorian a evoluat ca extremă stângă la echipe din ligile inferioare. A trecut pe la Târgu Ocna, ASA Iași, Minerul Comănești, Celuloza Piatra Neamț, Minerul Bălan și Petrolul Moinești. În 1989, la 29 de ani, a fost nevoit să renunțe la marea dragoste, din cauza unei accidentări la genunchi. „A fost foarte devreme, mai puteam juca, dar nu am putut să-mi rezolv problema medicală. Genunchii sunt punctul nevralgic pentru un fotbalist. Erau și alte vremuri, când medicina nu era așa evoluată. A trebuit să mă retrag”, își amintește Marin.

A ajuns antrenor, ajutând un prieten

Imediat după Revoluție, fostul mijlocaș a încercat săși pună în valoare spiritul întreprinzător.

„M-am băgat în niște afaceri. O videotecă, o firmă de transport de persoane, nimic spectaculos. În 1991, îmi zice un prieten să merg cu el, să ne înscriem la examenul pentru Școala de Antrenor. Mai mult ca să-i fac pe plac, m-am băgat. Ajungem la federație, acolo era comisie, nu glumă: Titi Teașcă, Angelo Niculescu , Florin Halagian, Ștefan Kovaci. Am trecut testele și am absolvit. Apoi am început munca. Mai întâi teoretic. Vreo trei ani am scris zi și noapte. Studiam, analizam, încercam să văd cât mai multe aspecte ale fotbalului”, spune tehnicianul.

Într-un fotbal în care relațiile erau și sunt esențiale pentru a ajunge în primul eșalon, Marin nu a avut loc. A lucrat la Comănești, la nivelul echipelor de juniori, a ajuns la Orșova și a trecut pe la Midia Năvodari.

„Antrenam o echipă de juniori a Midiei, nu am acceptat un blat la o partidă cu Sportul și a trebuit să plec”, rezumă Dorian Marin, unul dintre capitolele triste ale carierei. În 2001, însă, i s-au deschis noi drumuri.

„Nu te băga la tactică, pentru că ți-pui în cap”

Ofertat de echipa siriană SC Hutteen, românul și-a făcut bagajele și a plecat în Asia. „De la început am primit un sfat de la Virgil Dridea, care antrenase în Siria și cunoștea cum merg lucrurile. «Mă, dacă vrei să reziști la ăștia, nu te băga la tactică, pentru că ți-i pui în cap. Nu-i poți disciplina tactic. Ai grijă». Am încercat să merg pe mâna mea și am mizat și pe partea de strategie. Jucătoriii au răspuns bine. Lotul era însă măcinat de orgolii întreținute de cei din conducere. Trebuia să fii un șerif ca să reziști. În plus, aveam și doi secunzi care mă tot săpau. Problema e că nu puteam să îmi aduc un secund român. Nu mă lăsau. Așa e la ei. Îți impun să mergi cu unul de-al lor”.

CV

Data nașterii: 18.06. 1960 Locul nașterii: Sascut Echipe la care a antrenat: Hutteen (2001 – 2002), Qardaha (2002 – 2004), Racing Beirut (2004 – 2005), Eritrea (naționala de seniori și Under 17, 2006-2007), Nalubaale (2007 – 2008), Al-Nasr Oman (2009 – 2011), Tishreen (2011 – 2012), King Faisal Babes (2014)

S-a stabilit în Siria

În perioada în care a antrenat în Siria, românul Dorian Marin se afla în plin divorț. S-a îndrăgostit de o localnică, iar după despărțirea de prima soție, cei doi s-au și căsătorit. În prezent, tehnicianul locuiește în orașul sirian Latakia, port la Marea Mediterană. Chiar dacă în ultimii ani țara din Orientul Mijlociu a fost măcinată de grave probleme interne, Dorian și familia lui au rămas în același loc. „Pe la noi nu au fost necazuri așa mari. La Damasc pot să merg oricând, dar o fac pe riscul meu. În plus, soția mea are multe rude aici, sunt apropiații unii de ceilalți și nu s-a pus problema să plecăm, chiar dacă aș fi putut veni în România, unde am o casă”, ne-a spus Dorian Marin.3

„Eu le-am cerut mulți bani și ei mi-au dat”

Sătul de fotbalul din Orientul Mijlociu, Dorian Marin (foto) a dat curs unei propuneri incitante, venite din partea Federației de Fotbal din Eritrea, mijlocite și de regretatul Costică Ștefănescu, fost căpitan al Universității Craiova. „Mi-au spus unii să nu mă duc acolo, că e război. Eu le-am cerut mulți bani și ei mi-au dat. Ce era să fac? M-am apucat de treabă. M-au întrebat câte echipe vreau să antreneze. Nu înțelegeam. Au zis că înaintea mea a fost un antrenor olandez care antrena echipa națională de seniori plus încă patru de junior! Eu am zis că vreau, pe lângă echipa mare și pe cea de Under 17. Au fost de accord și am început să-mi văd de muncă”, rememorează tehnicianul, vorbind despre primul contact pe care l-a avut cu fotbalul din Eritrea.

În Liban se antrena la lumina neoanelor

După câteva luni agitate, Dorian Marin a revenit la Hutteen în 2002 și a încercat să fie mult mai ferm. „Am dat afară mulți dintre jucătorii cu care nu se putea lucra, mi-am adus doi români, pe Mihai Ilie și Pavel Alexandru și am început treaba. M-am trezit, însă, că oamenii pe care nu-i exclusesem din lot nu vor să se mai prezinte la antrenamente. În situația asta, am zis să merg pe mâna juniorilor. Și bine am făcut, pentru că ăștia mai tineri jucau și mai bine și erau și mai ascultători. Însă, după o perioadă, veteranii s-au întors și au zis că vor să joace. Nu i-am primit și au urmat alte discuții, alte scandaluri, nu se prea putea lucra așa. Mai mult, eram și neplătit. Aveam un salariu de 1.500 de dolari pe lună, dar nu prea mă chemau pe la casierie. Am avut mult de tras din cauza asta, pentru că după ce am plecat de la club, am făcut plângere la FIFA. Atunci, m-a ajutat Marwan Arafat, fostul președinte al Federației Siriene, rudă cu doctorul Raed Arafat. A somat clubul să mă plătească. Era un om extraordinar, din păcate a fost omorât în 2012, în timpul conflictelor din Siria”, ne-a povestit antrenorul.

Obieciurile zonei: autocarul pleacă fără antrenor

Ajuns la sirienii de la Qardaha, Dorian Marin s-a lovit și aici de foarte multe probleme. „La un meci, jucătorii s-au dat la o parte și am pierdut cu 0-2. Președintele a zis că va exclude fotbaliștii suspectați că au blătuit jocul, dar până la urmă m-a dat pe mine afară. Am simțit din plin realitățile fotbalului sirian. Să vă spun una bună. Leonida Nedelcu antrena și el aici. După un meci pierdut, l-au dat afară și nu l-au mai lăsat să se suie în autocar, alături de echipă”. În 2004, românul s-a reorientat și a bătut palma cu formația Racing Beirut.

„Câștigam mai mulți bani decât în Siria. Libanezii plătesc mai bine, dar și la ei funcționează fotbalul după multe reguli bizare. Nu le poți cere prea multe din punct de vedere fizic. De aia s-au și supărat pe mine. Au zis că nu sunt omul lor, pentru că-i alerg. După un meci, am rămas la conferință. Termin de vorbit cu presa și mă duc la autocar. Rămân blocat, nu mai era nimeni pe la stadion. Rămăsesem pe cont propriu. Conducătorii echipei îmi programaseră ei antrenamentele, seara, ca să poată asista și ei, din tribune. Le-am zis că ce treabă au cu pregătirea, să vină la meciuri. N-au înțeles. Problema cea mai mare era legată de nocturnă. De fapt de cele câteva neoane care țineau loc de nocturnă. Ne chioram unii la alții și abia vedeam mingea. Nu am mai suportat și am dat programul peste cap. Am pus antrenamentele în timpul zilei. Știți ce au făcut? M-au concediat. Pentru că le-am subminat autoritatea. E drept, înainte de a-mi scrie demisia, m-au chemat ca să-mi plătească salariul. Măcar nu m-am mai dus pe la FIFA, ca să-mi caut dreptatea, după experiența din Liban”.