O țară în stare de asediu. Bilanț negru în Franța: trei atacuri teroriste în două zile, trei polițiști și 14 civili morți
- Paul Ciocoiu
- 10 ianuarie 2015, 00:00
După mai bine de două zile în stare maximă de alertă, autoritățile franceze i-au eliminat pe cei trei jihadiști, dintre care doi frați. În urma lor, teroriștii au lăsat o țară în stare de șoc și cel puțin 17 morți, dintre care zece jurnaliști.
Cei trei teroriști care au ținut Franța sub teroare timp de mai bine de 48 de ore au fost aseară anihilați de trupele speciale ale poliției franceze. La Dammartinen- Goele, o localitate situată la circa 30 de kilometri nord-est de Paris, cei doi frați de origine algeriană, Said și Cherif Kouachi, autorii masacrului de miercuri dimineață din redacția Charlie Hebdo, au fost uciși după opt ore de negocieri cu forțele de ordine. Ostaticul pe care îl luaseră, directorul tipografiei unde se refugiaseră, a scăpat nevătămat.
Ostatici morți
În paralel, la Vincennes, o suburbie pariziană, un al treilea terorist, Amedy Koulibaly, a luat ostatici cel puțin cinci persoane la o băcănie dintr-un cartier cu o însemnată populație evreiească. Patru au murit în raidul poliției franceze, lansat în paralel cu asaltul de la Dammartin-en-Goele. Koulibaly, membru al aceleiași celule islamiste din care făceau parte frații Kouachi, este și autorul atacului armat de joi dimineață asupra a doi polițiști, dintre care unul a murit ulterior din cauza rănilor suferite. În băcănia din Vincennes, poliția a găsit material exploziv. Koulibaly ceruse autorităților, ca revendicare principală, să nu lanseze asaltul asupra fraților Kouachi, o dovadă în plus că cei trei au acționat într- un mod coordonat.
Atât Koulibaly, cât și Cherif Said, au încercat să înlesnească fuga lui Ali Belkacem, un lider al unei grupări teroriste algeriene, responsabil de organizarea unui atentat care a lovit Parisul în octombrie 1995. Ulterior, în 2010, Cherif și Koulibaly au vizitat împreună un alt lider islamist din Franța, Djamel Beghal.
Informaț i i contradictorii circulau aseară privind existența unui complice în atacul de la băcănia din Vincennes, cel mai probabil femeia în compania căreia Koulibaly se afla în momentul când i-a atacat pe cei doi polițiști, joi dimineață, și care ar fi scăpat aseară. Tot aseară, un jaf armat eșuat și încheiat cu o luare de ostatici la Montpellier, în sudul Franței, au pus forțele de ordine din nou pe jar.
O țară năucită
Autoritățile franceze păreau ieri depășite de lupta pe două fronturi pe care au duso, încheiată cu o victorie însângerată. La finalul celor mai bine de două zile sub asediul celor trei jihadiști, care au fost eliminați, cel puțin 17 civili nevinovați și-au pierdut viața - zece ziariști de la Charlie Hebdo, trei polițiști și patru ostatici. În memoria lor, autoritățile franceze vor organiza mâine, la Paris, un marș al unității la care și-au anunțat deja prezența și premierul spaniol Mariano Rajoy și cel britanic, David Cameron, și cancelarul german Angela Merkel.