VASLUI. Omorât într-un loc “însemnat”

VASLUI. Omorât într-un loc “însemnat”

Două accidente rutiere s-au produs aproape în acelaşi timp şi în aceleaşi condiţii, dar în localităţi diferite din Vaslui. Doi bărbaţi au fost loviţi de autoturisme. Pentru unul dintre ei, impactul a fost fatal

Un bărbat de 55 de ani, din Văleni, si-a găsit sfârşitul într-un accident de circulaţie petrecut pe raza localităţii. Ca un făcut, Ticu Bojoagă a murit în acelaşi loc în care, în urmă cu câteva luni, şi-a găsit sfârşitul, tot ca victimă a unui accident rutier, cel mai bun prieten al său, Gheorghe Fenciuc. “E un loc însemnat acolo. Cei mai buni prieteni au murit amândoi în acelasi loc. Astăzi, a făcut o moarte. Toată ziua a băut şi nimeni nu se mai putea întelege cu el, uite că rugăciunile fratelui său de la muntele Athos nu l-au mai ajutat”, spuneau martorii, citaţi de ziariştii de la site-ul vasluian vremeanoua.ro. Aseară, bărbatul a fost lovit în plin de un ieşean de 49 de ani. Acesta a fost testat, dar aparatul a arătat că nu consumase alcool. În faţa poliţiştilor, şoferul a declarat că victima i-a apărut în faţă, pe mijlocul şoselei, şi nu a mai reusit să evite impactul. De asemenea, unii dintre martorii accidentului povesteau că victima a ieşit dintr-un bar cu putin timp înainte.

La nici două minute după producerea accidentului de la Văleni, un alt accident de circulaţie a avut loc în localitatea Sârbi, comuna Banca. Din fericire, victima accidentului a scăpat cu viaţă. A fost stabilizată de către medicii de pe ambulanta sosită la faţa locului şi transportată la Spitalul Judeţean Vaslui. Accidentele au avut loc la două minute unul de altul.

 

Ne puteți urmări și pe Google News