Oricâtă bunătate ar încăpea într-un suflet, sunt oameni pentru care pur și simplu nu ai cum să simți lucruri frumoase .

Uneori, răutatea și micimea lor sunt atât de mari, încât te întrebi cum nu-i înghite pământul. Dar câte să îndure și biata planetă în măruntaiele ei?

Viorel era un om urât. Nu-ți trebuia multă inteligență ca să descoperi că sub falsa poleială dată de hainele scumpe, se ascundea un suflet strâmb și găunos ca un copac bătrân.

Avea mulți bani, dar scria cu litere de tipar, conducea mașini scumpe și înjura pe oricine cu un vocabular limitat la douazeci de cuvinte, își dorea funcții publice, dar nu prea știa care e treaba cu ele, avea prieteni aleși cu mare atenție și visa, în secret, să ajungă ministru.

Se îmbogățise atât de rapid și de neașteptat, că banii n-apucaseră săși pună pe fața lui decât amprenta de neam prost care credea că orice i se cuvine.

Se străduise mult să o cunoască pe Alina. Știa el bine ca ea va fi cheia spre mult visatul fotoliu de ministru. După nici trei zile îi dăruise un imens inel cu diamante.

Ea, biata, chiar își imagina că Viorel e bărbatul la care visase : tânăr, frumos și bogat. Idiot, meschin și trădător aș spune, dar cine sunt eu să intervin în poveste ?

Alina avea 43 de ani și o carieră strălucită. Drăguță, sociabilă, servilă, nu știa să spună nu și pe fiecare îl ajuta cum putea mai bine. Zi de zi, din vârful peniței pe care o mânuia cu pricepere, Alina atribuia contracte, încredința lucrări, dirija licitații, împărțind echitabil banii statului , către toți cei care îi cereau, îi promiteau, îi ofereau.

Nu se simțea cu nimic vinovată: în definitiv, dacă ea n-ar fi făcut compromisuri, s-ar fi găsit imediat cineva care să o înlocuiască. Nu era un om lacom – în cei 10 ani de trudit pe spinarea statului, agonisise cinci case și patru mașini. Zău că era puțin! Colegi de-ai ei făcuseră zeci de milioane.

Avea doi copii și un bărbat care o înșela cu oricine. Lucru de înțeles : la cât muncea ea, n-avea timp să se ocupe de necesitățile unui soț care o accepta fără să pună întrebări.

O prietenă i-l prezentase pe Viorel și îi cedase fără prea mult efort. El îi făcea cadouri scumpe și chiar o iubea.

- Uite, vreau să îi trimiți pe copii și pe bărbatu-tău în Dubai o săptămână. Plătesc eu.

În altă zi i-a propus să-i transfere pe copii la Școala americană tot pe banii lui. Alina accepta orice. Simțea că între ei nu mai există secrete, așa că l-a rugat să păstreze la el acasă o agendă în care ea ținea evidența șpăgilor și persoanele de legătură.

- Dacă o găsește cineva sunt terminată. Ține-o tu, iubitule.

Mai era o săptămână până la Crăciun și Alina își făcea bagajele : urma să plece două săptămâni în Maldive cu Viorel.

- Poliția! Deschideți.

Mandat de aducere – DNA. Dacă vrei să distrugi psihic un funcționar public, vorbește-i de procurori și de anticorupție.

Șapte infracțiuni de trafic de influență, zece de luare de mită și trei de abuz în serviciu. Ordonanța de reținere era pregătită, indiferent de ce ar fi spus. În definitiv, nimic nu frăgezește mai bine un inculpat decât o noapte de arest preventiv.

A implorat în genunchi, a promis mărturisiri, s-a jurat, spre deliciul și satisfacția organelor de anchetă.

A doua zi a venit, în mod firesc și mandatul de 30 de zile de arest. A rezistat eroic patru zile. În a cincea zi a primit o vizită neașteptată : procurorul îi oferea un acord de recunoaștere în schimbul unui denunț.

- Îți dau doi ani , în instanța iei cinci. Dar mi-l dai pe...

- Recunosc orice, dar despre omul ăla nu am ce să zic. Chiar nu știu nimic.

- Mai gândește-te. De Crăciun ești acasă.

S-a ținut ea tare cât s-a ținut, dar în ajunul Crăciunului și-a vândut sufletul – 20 de pagini de denunț, frumos scrise de mânuța ei care nu-și dorea decât să nu mai simtă cătușele.

E 24 decembrie – Alina e liberă și primul ei gând fuge la Viorel. Cât o fi suferit, dragul de el...

A primit-o fără prea mult entuziasm, iar ea a început să i se destăinuie. Cum descoperiseră procurorii toate câte le făcuse, cum o obligaseră să mărturisească și să acuze pe nedrept.

- Sunt foarte uimită, totuși. Unele lucruri nu le știe nimeni, sunt scrise doar în agenda pe care ți-am dat-o ție. O mai ai, iubitule ?

- Nu.

Ce cadou de Crăciun pentru procurorii de caz. Pesemne că fuseseră pe listă cea bună a Moșului.

Sfârșit – Viorel fusese întâiul denunțător al Alinei, iar agenda mult dorită era biletul lui spre libertatea necondiționată.