Noutăți de pe Litoral. Zboruri directe, din 2017, spre Paris, Roma și Milano
- Feri Predescu
- 25 decembrie 2016, 12:00
Asociația Litoral Delta Dunării anunță că în 2017 de pe Aeroportul Internațonal Mihail Kogălniceanu, Constanța, vor exista zboruri directe cu destinația Paris, Milano, Roma, Varșovia, Bratislava, Stuttgart dar și curse interne cu destinația Timișoara,Cluj, Iași, Oradea.
Potrivit președintelui Asociației Litoral – Delta Dunării,Corina Martin, „2016 este anul în care am înregistrat mai multe premiere: cel mai bun sezon din ultimii 10 ani, cel mai lung sezon ca durată de operare, cele mai multe evenimente, cele mai multe zboruri atrase către destinaţie, cei mai mulţi turişti straini pe Litoral”. Unul dintre marile proiecte ale anului este atragerea brandului Vama Veche in Strategia de management de destinație a Asociației Litoral prin introducerea taxei de promovare.
Agenţii economici din 2 Mai şi Vama Veche vor achita, astfel, din 2017, o taxă de promovare după modelul staţiunii Mamaia. “Taxa a fost stabilită în ultima şedinţă a Consiliului Local şi va fi folosită în promovarea localităţii noastre, în principal 2 Mai şi Vama Veche. Aveam nevoie de o taxă de promovare deoarece până acum zona noastră nu a fost promovată în niciun fel, si consider că avem nevoie de aceste fonduri pentru a ne promova în cadrul Asociaţiei Litoral - Delta Dunării, în cadrul târgurilor de turism”, spune primarul comunei Limanu, Daniel Georgescu.
Cel mai mare succes al anului 2016 este reconectarea Litoralului și Deltei Dunarii cu mari orașe din Romania și cu orașe și capitale europene, potrivit Corinei Martin. În 2017, Aeroportul Internațioanl Mihail Kogălniceanu Constanța continuă să fie conectat cu Istanbul, Atena, Larnaca (Cipru) și Londra. Vor fi menținute și zborurile charter Constanța-Tel Aviv, și se pregătesc chartere spre Beirut șu Bruxelles. În aprilie 2017 vor intra în operare noi zboruri spre Cluj, Timișoara, Iași, Oradea. Ca destinații externe se introduc zboruri directe spre Roma, Paris, Milano, Stuttgart și Bratislava sau Varșovia.(Foto Arhiva Venus)